24.06.2019 00:21

Accident grav cu victime și trafic blocat

Accident grav cu victime și trafic blocat
Galerie foto

A.V.

 


 

Ieri, două persoane au ajuns la spital și alte două au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar Drumul Național 72A-Voinești a fost blocat aproape o oră, din cauza unui accident grav. Un microbuz a intrat într-un stâlp, după ce șoferul acestuia, un bărbat de 50 de ani, din Văleni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un stâlp pentru susținerea energiei electrice. Din microbuz, în care se aflau mai mulți pasageri, două persoane au fost preluate de SMURD și de ambulanță, una având traumatisme la picior și torace și cealaltă - traumatism la braț și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Târgoviște. Pompierii au intervenit prin Garda Voinești cu o autospecială cu apă și spumă și un echipaj SMURD, alăturându-li-se și două ambulanțe ale serviciului județean de resort. Alte trei victime care au suferit un atac de panică au fost asistate de echipajele medicale de ambulanță. S-a solicitat și o echipă de la societatea de distribuție a energiei electrice. Traficul a fost blocat aproape o oră din cauza stâlpului de electricitate căzut pe partea carosabilă.

Microbuzul acroșase un autoturism înainte de a intra în stâlp

Poliția a demarat o anchetă la fața locului, urmând a se stabili cu exactitate toate împrejurările evenimentului rutier. Din primele verificări, se pare că microbuzul a acroșat un autoturism condus de o femeie din Târgoviște, care nu sar fi asigurat la schimbarea direcției de mers către stânga, unde voia să intre în parcarea unui market. Autoturismul a intrat în coliziune cu microbuzul care se afla în depășirea sa. Microbuzul se deplasa pe direcția Câmpulung- Târgoviște.