13.12.2017 00:18

Accident cu trei victime la Priseaca

Accident cu trei victime la Priseaca
Galerie foto

❚ Cele trei persoane au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște după ce mașina s-a răsturnat ❚ Conducătorul auto prezenta o alcoolemie de 0,71

CORVIN DUMITRICĂ


Trei persoane au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat. Accidentul a avut loc pe DN 72, la ieșirea din Priseaca și s-a produs din cauza vitezei excesive. La volan se afla un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din localitatea Voinești, care împreună cu ceilalți pasageri se îndreptau spre casă. La fața locului s-au deplasat mai multe ambulanțe care i-au dus pe răniți la spital, iar în urma probelor de sânge prelevate șoferului, s-a constatat că acesta consumase băuturi alcoolice înainte să urce la volan și prezenta o alcoolemie de 0,71. În urma verificărilor efectuate de polițiști, șoferului i s-a întocmit dosar penal urmând ca după ce va fi externat din spital acesta să răspundă în fața legii pentru accidentul comis. Încă o dată polițiștii atrag atenția tuturor participanților la trafic că în perioada imediat următoare, atunci când condițiile meteorologice se vor înrăutăți, să circule cu atenție și să nu urce la volan după ce au consumat băuturi alcoolice, încercând astfel pe cât posibil să se evite evenimentele rutiere ca acela de la Priseaca.