17.01.2023 00:13

Accesarea de fonduri pentru reabilitarea unităților de învățământ

Accesarea de fonduri pentru reabilitarea unităților de învățământ
Galerie foto

În ultimii ani, atât școlile și grădinițele din mediul urban, cât și din mediul rural, au suportat adevărate modificări în județul Dâmbovița. Anul trecut au fost redeschise și inaugurate mai multe grădinițe, școli și licee, majoritatea prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Astfel, inspectorul școlar general, Ileana Nicolaescu, îi îndeamnă pe cât mai mulți primari din Dâmbovița să urmeze exemplul localităților unde au fost accesate fonduri pe programul amintit, iar infrastructura educațională de la nivel județean să se dezvolte tot mai mult. De asemenea, Ileana Nicolaescu a ținut să felicite autoritățile locale și județene pentru sprijinul pe care l-au acordat  pentru reabilitarea mai multor instituții de învățământ din județ.

„Aș preciza faptul că există pe Axa Programului Național de Redresare și Reziliență prin care Unitățile Administrativ-Teritoriale pot depune și vor depune proiecte pentru dotarea unităților de învățământ. Toți primarii pot accesa fonduri pentru acest program și ar fi cu siguranță un lucru benefic pe zona de educație în Dâmbovița. Vreau să salut pe această cale, și în același timp să și mulțumesc, echipei de la Primăria Municipiului Târgoviște și celei de la Consiliul Județean, care sprijină unitățile de învățământ pe această componentă de îmbunătățire a dotărilor. Când spun dotări, mă refer la laboratoare, table interactive și dotarea atelierelor de instruire practică pentru liceele tehnologice. Aceste componente le prevede ghidul solicitantului. Pot să spun despre colaborarea cu autoritățile locale și județene în ceea ce privește actul educațional că este consecventă și cu sprijin substanțial”, a declarat prof. Ileana Nicolaescu, inspector școlar general.

 

 

Ștefan Khalil