20.09.2019 00:09

Abuz incalificabil la AJF Dâmbovița

Abuz incalificabil la AJF Dâmbovița
Galerie foto

❚ ,,Am postat un avertisment către CCD. Îi rog pe cei care nu fac față cerințelor AJF și nu pot respecta regulamentele, să își dea demisia”, a lovit fără milă Dorin Nistor, secretarul Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița ❚ Paharul s-a umplut după un meci de Liga a 4-a jucat pe 31 august, Gaz Metan Finta – Sportul Voinești, soldat cu două eliminări, câte una în fiecare echipă. Comisia nu a suspendat decât un singur jucător, de la echipa gazdă ❚ ,,Pentru că cei din CCD nu au parcurs raportul de arbitraj, iar secretarul comisiei i-a informat că la partida respectivă a fost eliminat un singur jucător, de la gazde, în dreptul căruia s-a și acționat”, a vorbit o sursă de maximă încredere ❚ Cum a ajuns carnetul lui Alexandru Grecu la echipa din Voinești, câtă vreme a fost reținut de arbitrul Guzu? „Raportul a fost depus în cutia poștală a asociației, la care au acces trei persoane, Tudor Emil, Dorin Nistor și Gigi Ionescu. Unul dintre acești oameni l-a furat și l-a pus la dispoziția oficialilor de la Voinești, fără a mai trece pe la Disciplină”

 

COSTIN MIHAI


,,Am postat un avertisment către Comisia de Competiții și Disciplină. Îi rog pe cei care nu fac față cerințelor AJF și nu pot respecta regulamentele, să își dea demisia”, a lovit fără milă Dorin Nistor, secretarul Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița, printr-o declarație oferită cotidianului Jurnal de Dâmbovița. Paharul s-a umplut după un meci de Liga a 4-a jucat pe 31 august, Gaz Metan Finta – Sportul Voinești, soldat cu două eliminări, survenite în minutul 81: Adrian Duncu, de la gazde, pentru lovirea adversarului și Alexandru Grecu, de la oaspeți, pentru primirea a două cartonașe galbene. Arbitrul Georgian Guzu a reținut legitimațiile jucătorilor eliminați, fapt confirmat de observatorul partidei, Alexandru Istrate, le-a predat la AJF și a notat în raport cartonașele roșii consemnate.

Disciplina a urmărit cazul și a soluționat corect, într-un final

Comisia de Competiții și Disciplină, în formula Gheorghe Stoica (președinte), Gheorghe Iordache, Florin Voicu (membri) și Gheorghe Ionescu (secretar), a judecat speța în ședința din 5 septembrie, însă nu a suspendat decât un singur jucător, pe Adrian Duncu. În timp ce Alexandru Grecu a evoluat în meciul următor, pe 7 septembrie, pentru Voinești, cu Urban Titu, pe legitimația lui, unde nu era consemnată nicio eliminare. Oficialii de la Titu au depus un memoriu, soluționat favorabil de CCD, care a sancționat Sportul Voinești cu pierderea meciului.

Doi jucători eliminați, doar unul suspendat

Prima întrebare: De ce a fost suspendat numai un singur jucător dintre cei doi eliminați la meciul Finta – Voinești? ,,Pentru că cei din CCDnu au parcurs raportul de arbitraj, iar secretarul comisiei i-a informat că la partida respectivă a fost eliminat un singur jucător, de la gazde, în dreptul căruia s-a și acționat. După aceea a apărut un memoriu depus de Urban Titu, a fost verificat raportul arbitrului și s-a constatat că și Voinești a avut un jucător eliminat, pe care l-a folosit în meciul următor, cu Titu. S-a intervenit, conform regulamentului, iar Voinești a pierdut jocul cu 3- 0”, a vorbit o sursă de maximă încredere.

Cineva a furat carnetul jucătorului eliminat și l-a restituit

A doua întrebare: Cum a ajuns carnetul lui Alexandru Grecu la echipa din Voinești, câtă vreme a fost reținut de arbitrul Guzu? „Raportul a fost depus în cutia poștală a asociației, la care au acces trei persoane, Tudor Emil, Dorin Nistor și Gigi Ionescu. Unul dintre acești oameni l-a furat și l-a pus la dispoziția oficialilor de la Voinești, fără a mai trece pe la Disciplină”. Așteptăm o reacție din partea celor bănuiți de comiterea unui asemenea abuz, dacă doresc să o exprime. Cum Nistor a semnalat neregula și a cerut public demisii, e clar că nu se face părtaș. Cum Gică Stoica, președintele CCD, a reparat greșeala, iar Tudor Emil, șeful AJF, nu l-a blocat, lăsând ca totul să iasă la iveală, și el pare în afara vinei. Așteptăm reacția lui Gigi Ionescu, dacă dorește să o exprime. Noi am încercat să o aflăm!