14.10.2020 00:18

Absorbția fondurilor europene, baza programului de guvernare al PSD

Absorbția fondurilor europene, baza programului de guvernare al PSD
Galerie foto

VIOLETA STANCIU


Noul consilier județean din cadrul CJD, Corneliu Vișoianu, a vorbit în cadrul conferinței de presă de la PSD Dâmbovița, de la începutul acestei săptămâni, despre sursele de finanțare ale programului de guvernare cu care social democrații vor veni în fața alegătorilor pe data de 6 decembrie, pentru a cere voturile românilor la alegerile parlamentare. Corneliu Vișoianu vorbește despre o reașezare a bugetului, despre o nouă filosofie, dar și de o nouă abordare... Potrivit acestuia, fondurilor europene vor sta la baza finanțării pachetului de măsuri din programul de guvernare la care încă se lucrează, pentru că se va pune un accent deosebit pe atragerea banilor europeni în următorii ani, existând și o panificare în acest sens. Un alt aspect pe care social democrații îl au în vedere este crearea unui Fond Strategic de Investiții în valoare totală de 40 miliarde de lei, banii care vor intra în mod efectiv în economie. De asemenea, noul consilier județean spune că PSD va pune accent în continuare pe aducerea de venituri suplimentare către buget, prin creșterea veniturilor populației. ,,Ne așteptăm la un început de absorbție probabil după primăvara viitoare, poate undeva către vară” ,,Noi venim cu un program de guvernare care este un document dinamic care în această perioadă de precampanie reprezintă o însumare a discuțiilor și a opiniilor, întrebărilor care revin către noi din societate. Sunt discuții cu organizațiile importante din societatea civilă, sindicate, patronate și cu toți actorii principali din punct de vedere politic pentru a putea să dăm o coerență pornind de la nevoile care există în acest moment și de la posibilitățile pe care le are în momentul de față actul de guvernare. Inevitabil toate aceste măsuri vor avea o majoră întrebare pe care o vor pune indiscutabil și adversarii noștri și anume de unde vor veni banii, pentru că este vorba până la urmă de o reașezare a bugetului, este vorba de o nouă filosofie și de o nouă abordare. În ceea ce privește veniturile suplimentare la buget care sunt necesare pentru a finanța întreg pachetul de măsuri avem câteva surse. Una dintre ele este fondurile europene. Este o planificare făcută în ceea ce privește fondurile europene cu o absorbție de 53 de miliarde în anul 2021, ulterior 73 de miliarde de lei în 2022, 111 miliarde în 2023 și 107 miliarde în 2024. Evident că anul 2021 are o contribuție mai mică pentru că va fi anul în care structurile și mecanismele vor trebui să fie puse în funcțiune, va trebui să fie încheiat acordul de parteneriat, va trebui să treacă prin Parlament și prin toate canoanele legislative și indiscutabil va trebui să fie reglementate și acreditate noile structuri de management care vor gestiona aceste fonduri. Deci ne așteptăm la un început de absorbție probabil după primăvara viitoare, poate undeva către vară. Practic acești bani vor trebui investiți în economie.. că discutăm de infrastructură, de mediu, de capital uman este vorba de o sumă întreagă de investiții care se vor duce inevitabil în buget, prin sistemul de taxe și impozite și vor crea în mod clar o economie circulară care va fi în măsură să răspundă nevoilor... Vom crea un Fond Strategic de Investiții pentru că este absolut necesar, fond care în primul an, 2021, nu va avea o contribuție, ulterior vor fi 8 miliarde în 2022, 12 miliarde în 2023 și 20 miliarde în 2024, deci în total 40 miliarde de lei care vor intra în mod efectiv în economie. Este vorba ulterior de un mecanism pe care noi l-am susținut și în cadrul guvernării noastre anterioare și-l vom susține în continuare. Este vorba de aducerea de venituri suplimentare către buget prin creșterea veniturilor populației. Deci este un lucru care se întâmplă în acest moment în majoritatea țărilor europene printr-o creștere forțată a consumului intern care aduce practic bani în economie. Din acest punct de vedere, în 2021, din cele 64 miliarde de lei care sunt planificate, 80% se vor duce către zona de consum, ceea ce înseamnă un aport de 30% către PIB și va duce efectiv la o creștere a dinamismului economic (...), a declarat Corneliu Vișoianu, noul consilier județean în cadrul CJD.