15.07.2019 00:08

A început lupta contra timp

A început lupta contra timp
Galerie foto

COSMIN SAVA

 


 

Stadionul „Eugen Popescu” a intrat în zona lucrărilor de modernizare, despre care am tot discutat în ultimele luni. Să vedem însă și cât de repede se vor finaliza și dacă Chindia va putea evolua în acest sezon al primei ligi la Târgoviște. Deși autoritățile sunt optimiste în acest sens, există suporteri care nu cred că stadionul va fi gata până la finalul stagiunii, care a început la sfârșitul săptămânii trecute. Vorbim despre o lucrare importantă, sunt mai mulți factori care ar putea determina întârzierea finalizării lucrărilor, însă eu sper că suporterii Chindiei se vor putea bucura de meciuri de prima ligă la Târgoviște, cât mai repede. Varianta modernă a stadionului din Târgoviște arată bine, se ridică la nivelul primei ligi, și cred că poate fi plin meci de meci, dacă va fi gata până la finalul acestui sezon. Spun acest lucru, pentru că va exista un entuziasm față de această nouă construcție, iar suporterii vor merge în număr mare pe stadion, pentru a vedea cum arată stadionul „Eugen Popescu” după lucrările de modernizare. În țară, acolo unde au apărut stadioane noi sau acolo unde au fost modernizate unele mai vechi, suporterii mereu au mers în număr mare la meciuri, iar Târgoviștea nu va face excepție de la acest lucru, mai ales că în județul nostru fotbalul este foarte iubit. După ani buni, s-a mișcat ceva în județul nostru la nivel de infrastructură sportivă, promovarea Chindiei a ajutat la acest lucru. Astăzi, băieții lui Viorel Moldovan joacă primul meci din acest sezon, în deplasare la Gaz Metan Mediaș. Să sperăm la un rezultat bun!