09.04.2019 00:19

A început fragmentarea României (II)

A început fragmentarea României (II)
Galerie foto

George Coandă


Pentru că, neînțelegând că rostul „puterii centrale” este acela de a coordona inteligent și în spirit patriotic descentralizarea deciziei (economice și sociale) în teritoriu a deschis, în tembelismul său, o „cutie a Pandorei”. Pentru că nici cei ce, supărați fiind pe Bucureștiul fanariot – cetate a pierzaniei, nu cred să-și fi dat seama de o nenorocită consecință. Iat-o: Budapesta, prin intermediul UDMR, va obliga Parlamentul și Guvernul României să aprobe crearea unei noi „regiuni autonome maghiare”, adică a unui „ținut secuiesc” extins cu regim special, urmarea fiind sfârtecarea României. Își mai aduce aminte cineva că, imediat după Revoluția din Decembrie 1989, era cât p-aci să apară, desprinzându-se de România, o „Republică a Banatului”, ba chiar și o „Republică a Olteniei”? Atenție! Nimic, în această privință, nu este întâmplător. Apropo de alianțele / parteneriatele care sunt pe cale să reconfigureze cartografia administrativ-teritorială a României. Repet, nimic nu este întâmplător. Avertisment: nu aduce anul ce aduce ceasul! Iar ceasul patriei mele nu aș vrea să stea!