27.10.2021 00:11

„Varianta Ciucă - strategie militară sau neputință democratică?!

„Varianta Ciucă - strategie militară sau neputință democratică?!
Galerie foto

*„Sper ca Parlamentul sa nu arunce pisica moartă inconstienilor sau subordonaților de serviciu votând un guvern minoritar iar dacă nu sunt în stare să-și asume răspunderea atunci să declanseze alegeri anticipate’’

 

Fostul președinte  ALDE Dâmbovița, Ionel Petre, actualmente vicepreședinte ALDE, are mari îndoieli privind capacitatea generalului Nicolae Ciucă de a fi noul premier cu drepturi depline al României, chiar dacă acesta a fost desemnat de președinte să formeze  Guvernul. Îndoiala politicianului Ionel Petre pleacă de la o declarație a generalului, din anul  2018, atunci când ocupa funcția de șef al Statului Major al Apărării, când acesta a spus că nu va intra în politică…  

,,Nu voi pune la îndoială pregătirea militară a generalului însă dincolo de declarațiile domniei sale de neimplicare și neapartenența politică nu pot să nu mă întreb dacă în țara aceasta mai avem bărbați de stat, oameni politici demni și responsabili care la nevoie să își asume responsabilități, care să înțeleagă faptul că țara are nevoie de pregătirea lor profesională și integritatea morală. Să rămână, oare, România la mâna politicienilor de mucava?! Momentele de criză națională să fie pentru toți doar calcul politic sau fugă de răspundere?! Ar fi trist! Sper ca Parlamentul sa nu arunce pisica moartă inconștienților sau subordonaților de serviciu votând un guvern minoritar iar dacă nu sunt în stare să-și asume răspunderea atunci să declanșeze alegeri anticipate. Poate noua majoritate parlamentară va fi mai responsabilă, mai pregătită profesional și mai curajoasă, altfel suntem pierduți la ruleta mondială. Hai, România, hai ca poți!’’, a consemnat vicepreședintele ALDE, Petre Ionel, fost președinte al ALDE Dâmbovița pe pagina sa de facebook.

 

Violeta Stanciu