13.10.2021 00:14

„Valul 4 în pandemie, o explozie!”

„Valul 4 în pandemie, o explozie!”
Galerie foto

*„Ne așteptam la un val 4 al pandemiei, dar sincer nu credeam că va fi așa. Eu mă așteptam ca autoritățile să intervină mai mult, pentru că așa cum era relaxarea în vară era clar ce se va întâmpla”

 

Fără restricții și reguli clare care să fie respectate de toată lumea, pandemia nu poate fi oprită!  Președintele Asociației Medicilor de Familie din județul Dâmbovița, dr. Ileana Dumitrescu avertizează că familii întregi sunt infectate cu Covid -19 și  că din păcate oamenii, în loc să se izoleze, circulă liber și îi infectează și pe alți.

„O explozie a cazurilor, o explozie a cazurilor cunoscute oficial dar și a celor necunoscute oficial care sunt mult mai multe și vă dau un singur exemplu. Într-o familie cu patru persoane dacă face unul testul ceilalți iau și ei tratamentul, dar bineînțeșles că aceste patru persoane au mai fost în contact cu alții. Deci la ora actuală strategia care se aplică nu are niciun rezultat. Deci dacă nu apar niște măsuri serioase, responsabile care cu vrere, cu nevrere, că vrem sau nu să fie respectate nu știu unde vom ajunge. Mai rău decât Italia nu știu ce poate fi.

Eu cred că s-ar mai putea opri răspândirea, dar cu niște reguli stricte care să fie respectate, cu un control strict dacă omul stă acasă.  Trebuie obligatoriu să se poarte masca, să se respecte regulile și să se păstereze distanțarea... Nu putem să lăsăm pe fiecare să facă ce vrea. Trebuie măsuri restrictive, dar cu respectarea lor, pentru că dacă doar scrie pe hârtie și atât nu facem nimic... Sunt familii întregi infectate, la școală copiii tușesc, le curge nasul, îi ustură în gât, sunt trimiși acasă. La orașe există medicină școlară, cu asistent medical, trebuie imediat anunțat și făcută o testare cu voia părinților. Îl trimiți acasă unde intră în contact cu părinți, cu bunici, dar și cu alții...

Trebuie să avem regulii nu numai scrise, ele trebuie să fie și respectate. Există organele abilitate care controlează. Nu credeam că vom ajunge ca în Lombardia. Ne așteptam la un val 4 al pandemiei, dar sincer nu credeam că va fi așa. Eu mă așteptam ca autoritățile să intervină mai mult, pentru că așa cum era relaxarea în vară era clar ce se va întâmpla”, a declarat președintele Asociației Medicilor de Familie Dâmbovița, dr. Ileana Dumitrescu.

 

 

Violeta Stanciu