20.09.2022 00:13

„Tinerii” pensionari din Poliție, reangajați la stat pe sprânceană

„Tinerii” pensionari din Poliție, reangajați la stat pe sprânceană
Galerie foto

*„Cum în Poliție, mai ales la nivel înalt, niciun șef nu poate fi șef fără acordul politicului, acesta a fost lăsat apoi să se angajeze pe anumite funcții susținute de politic”

 

Liderul de sindicat al polițiștilor dâmbovițeni, Florin Bălan, susține că politicienilor nu prea le place de Poliție pentru că aceasta este instituția care îi cercetează, care îi sancționează și le ridică permisele de conducere! Aceasta poate fi și explicația faptului că protestele polițiștilor nu au avut niciodată un efect imediat, spre deosebire de alte categorii sociale care au obținut mult mai ușor ceea ce au solicitat de la factorii decidenți.

Referitor la persoanele din Poliție care se pensionează la vârste fragede, de 40-45 de ani, ca mai apoi să se angajează tot la stat, prin ministere, pe posturi călduțe și foarte bine plătite, Florin Bălan spune că și aceștia au legătură directă tot cu politicul, cu mențiunea că aceștia nu sunt foarte mulți, ci cam 2-3 pe județ.

„Acești oameni care se reangajează după pensionare sunt de regulă anumiți șefi din poliție, unii au deținut funcții politice, de secretari de stat, și evident că profitând de faptul că au ocupat o funcție mai bună au ieșit cu o pensie mai bună. Cum în Poliție, mai ales la nivel înalt, niciun șef nu poate fi șef fără acordul politicului, acesta a fost lăsat apoi să se angajeze pe anumite funcții susținute de politic. Dar aceștia sunt puțini, sunt extrem de puțini, sunt câțiva, pe județ dacă sunt 2-3, sunt excepții. La noi, marea majoritate sunt agenți de poliție, peste 70%, iar un agent de poliție care vine de pe băncile școlii are un salariu de 2800 de lei. Restul, este o legendă a politicienilor pentru că evident că nu le convine de Poliție pentru că Poliția este cea care îi cercetează, cea care îi sancționează, care le ridică permisele de conducere”, a precizat liderul de sindicat al polițiștilor dâmbovițeni, Florin Bălan.

 

 

Violeta Stanciu