07.03.2022 00:13

„Nu există niciun acord de armată comună cu Ucraina”

„Nu există niciun acord de armată comună cu Ucraina”
Galerie foto

Acordul din 5 septembrie 2020 încheiat între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri ai Ucrainei privind cooperarea în domeniul tehnico-militar, publicat în Monitorul Oficial nr.712 din 19 iulie 2021 a încins unele spirite din țara noastră care au văzut în acesta un pericol iminent mai ales în actualul context militar de la granița româno- ucraineană.

Ba mai mult, unii s-au grăbit să dezvolte subiectul, dar fără a avea un fundament real, și să vorbească de constituirea unei așa zise armate comune România – Ucraina,  care să atragă țara noastră în conflictul armat. Pentru că acordul respectiv a fost adoptat, înainte de a fi ratificat de președintele României, în Senat, am încercat să aflăm mai multe amănunte de la cei trei senatori dâmbovițeni din legislatura curentă.

 

,,Aceasta este o speculație”

,,Este o mare prostie, am mai auzit-o anul trecut și s-au ocupat unii care sunt cozi de topor prin România să răspândească treaba asta. Pot să vă spun că acordul respectiv este unul standard, clasic, de cooperare tehnică între ministerele Apărării din cele două țări începând cu protecția informațiilor clasificate, pentru că  așa este normal să fie până la chestiuni firești de cooperare militară, dar în niciun caz nu s-a pus problema și nici nu avea cum să se pună problema de armate comune, de a interveni unul în favoarea celuilalt militar, dacă apare ceva. Nu, în niciun caz! Aceasta este o speculație din partea unora care nu au avut ce face în viața lor. Acesta chiar este un acord standard pe care România îl face cu alte state terțe, care este  cu totul altceva decât statele membre ale Alianței Nord Atlantice, este cu totul și cu totul altceva”, a precizat senatorul PSD Dâmbovița, Titus Corlățean.

„Nu avem voie să avem tratate bilaterale în afara NATO”

Surprins de subiect, dar și de existența acestui acord, a fost senatorul PNL Dâmbovița, Virgil Guran,  care a declarat următoarele: „Nu există un astfel de acord. Nici nu cred că se poate face așa ceva, armată comună România-Ucraina, noi nu avem voie să avem tratate bilaterale în afara NATO, fără acordul NATO. Nu există niciun acord de armată comună cu Ucraina. Este vorba despre o afacere. Cel care a scris despre armata comună este total deplasat. Astfel de acorduri economice se fac în toate statele”, a menționat senatorul PNL Dâmbovița, Virgil Guran.

„Este un acord de ratificare între state”

Senatorul USR Dâmbovița, Dragoș Popescu și-a amintit de acest acord, dar susține că este vorba de un acord de ratificare între state... „A fost un acord de cooperare cel mai probabil, dar nu de armată comună. Este un acord de ratificare între state”, a punctat senatorul USR Dâmbovița, Dragoș Popescu.

 

 

Violeta Stanciu