29.06.2018 00:16

„Majoritatea parlamentară nu poate fi dislocată momentan”

„Majoritatea parlamentară nu poate fi dislocată momentan”
Galerie foto

VIOLETA STANCIU


Deputatul PNL de Dâmbovița, Cezar Preda a prezentat ieri, în conferință de presă, plusurile și minusurile recentei moțiunii de cenzură, care a eșuat lamentabil și care cel mai probabil i-a lăsat pe liberali cu un gust foarte amar! După ce a analizat la rece ambele variante, concluzia principală trasă de Cezar Preda este că actuala majoritate parlamentară nu poate fi dislocată, cel puțin în momentul de față. Acesta este și motivul pentru care deputatul de Dâmbovița consideră că se impune urgent ca PNL să vină cu o nouă strategie de lucru pe termen scurt și mediu. Dacă plusurile sunt în avantajul PNL, minusurile invocate de deputatul Cezar Preda, unul dintre parlamentarii veterani ai României, ar trebui să pună pe gânduri conducerea centrală a acestei formațiuni politice care se luptă, momentan cu morile de vânt, să ajungă la guvernare. „Ca om care am participat activ la acest demers democratic parlamentar îmi permit să trag și niște concluzii, pentru că după acest demers se impune o strategie rapidă a PNL pe termen scurt și mediu. Concluziile pe care le trag eu este că această majoritate parlamenrată nu poate fi dislocată în acest moment. Plusurile PNL, așa cum le văd eu în exercitarea acestui drept parlementar, este că a folosit acest instrument așa cum trebuia (...). Nimeni în această țară nu poate spune că nu era momentul, mai ales după a doua condamnare a liderului PSD și a președintelui Camerei Deputaților, și a liderului de fapt al Guvernului României, să nu se impună. Nimeni nu ar fi iertat dacă PNL nu utiliza acest demers. Cât de bine a fost pregătit el vom vedea... Alt plus al PNL este că a punctat motivele clare, indubitabile, pentru care acest guvern trebuie schimbat, motive de competență, de responsabilități incredibil de mari începând de la 1 ianuarie 2019... Al treilea plus este faptul că, politic, PNL s-a poziționat în conștiința publică ca inițiator al acestui demers, ca portdrapel. Tot la plus aș trece și faptul că noi am încercat și am și reușit să convingem și alți actori politici să ne susțină. Ați văzut că ne-a susținut PMP, USR și câțiva independenți”, a declarat deputatul PNL de Dâmbovița Cezar Preda.

„Eu cred că strategia de presiune a partidelor și a societății civile nu a dat și nu va da rezultat. Eu zic că este o eroare să continuăm așa...”

„Care sunt minusurile... pe care le văd eu? PNL nu s-a prezentat ca o alternativă la guvernare, nu a avut un program alternativ la programul guvernului, nu a prezentat o listă, o echipă competentă de miniștri care să te determine să faci comparație cu incompetența guvernului actual și să dai încredere că lucrurile evoluează în bine dacă îi schimbi. Nu a avut o echipă puternică de comunicare și o echipă solidă de negociere cu ceilalți actori politici. De ce, vom vedea? Cred că vom face o analiză. Un alt minus pe care eu îl văd este că am rămas ancorați în lupta aceasta în privința justiției și a politizării ei și a distrugerii sistemului juridic românesc de către PSD, ceea ce este real și știm că trebuie să fie componentă a acțiunii noastre politice, dar România nu e mulțumită numai cu atât. Atâta timp cât nu ai abordat, din timp, o ofertă către români cu privire la infrastructură, la economie, la educație, la sănătate și nu spui nimic românului ce vei face tu, românul te asimilează cu societatea civilă, cu partidele care nu au altceva de oferit cum e USR, care e canalizat 100% pe această luptă, și punând în balanță acel procent de 64,5% pe care coaliția l-a arătat ieri lucrurile riscă să rămână în același stadiu. Ca un politician vechi mi-aș permite să trag și eu o concluzie generală plecând de la ideea că România are neapărată nevoie de un Guvern competent și de un prim ministru european. Eu cred că strategia de presiune a partidelor și a societății civile nu a dat și nu va da rezultat. Eu zic că este o eroare să continuăm așa. Eu cred că românii vor să vadă o altă abordare a tuturor responsabililor din această țară, de la președintele României, liderii de partide, prim ministrul, președinții Camerelor, responsabilii din justiția românească... să se adune la masă să discute și să găsească calea... Astfel se limitează paranoia unora, se elimină incompetența altora și se stabilesc căi de acțiune, pentru că românii știu că vor să trăiască mai bine, iar Europa vrea să vadă că noi suntem în stare să-i conducem 6 luni. Ori dacă cineva crede că aceste presiuni în stradă și aceste acțiuni ale noastre democratice, introducând o altă moțiune în septembrie va avea altă șansă, din punctul meu de vedere se înșeală. Trebuie schimbată strategia (...)”, a declarat deputatul Cezar Preda.