19.01.2023 00:15

„Lucrările la examenul de Titularizare și Definitivat vor fi corectate digitalizat”

„Lucrările la examenul de Titularizare și Definitivat vor fi corectate digitalizat”
Galerie foto

Fostul inspector școlar general din Dâmbovița, prof. Sorin Ion, actual secretar de stat al Ministerului Educației, a declarat recent că lucrările candidaților care participă la Titularizare și Definitivat vor fi corectate digitalizat, începând din anul 2024.

Anul trecut, elevii din Dâmbovița au avut lucrările corectate digitalizat la Evaluarea Națională. Aceștia au susținut examenele în scris, în formatul clasic, iar la final au fost scanate de profesorii din comisie. Prin acest program pilot, ministerul a vrut să elimine subiectivitatea în corectarea lucrărilor.

Sorin Ion a mai transmis că la titularizare au fost depuse 5.083 de contestații. În cazul a 4.915 contestații (96,69%), notele au fost modificate astfel: pentru 3.062 de lucrări notele inițiale au fost mărite, în timp ce pentru 1.853 de lucrări notele inițiale au fost micșorate.

În ceea ce privește examenul de Definitivat de anul trecut, după evaluarea contestațiilor depuse (1.528), 5.355 de candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), în condițiile în care, după afișarea primelor rezultate, au fost declarați promovați 5.136 de candidați, potrivit unei informării făcute de Ministerului Educației.

 

 

 

 

Ștefan Khalil