21.07.2022 00:17

„Copiii muntelui” Dâmbovița

„Copiii muntelui” Dâmbovița
Galerie foto

Jandarmii dâmbovițeni au organizat ieri, 20 iulie a.c., prima activitate informativ-recreativă în rândul elevilor, de la Școala nr. 4 Pucioasa, aflați în tabăra școlară Căprioara.

În urma lecțiilor teoretice și practice prezentate de jandarmii montani, cei 25 de elevi, cu vârsta de 11, respectiv 12 ani, au avut ocazia să-și însușească noțiuni despre principalele atribuții ale jandarmilor montani de la posturile Peștera și Zănoaga, dar și să cunoască echipamentele speciale folosite de aceștia în misiuni de salvare/evacuare a turiștilor aflați în dificultate în zona de competență din Bucegii dâmbovițeni. Activitatea s-a înscris în proiectul-pilot “Copiii muntelui” Dâmbovița, inițiat împreună cu Asociația Montană Carpați.

Scopul acestui proiect constă în educație montană și de mediu pentru tinerele generații. Astfel, prin contribuția partenerilor, copiii aflați în tabere școlare din județul Dâmbovița pot avea oportunitatea de a participa prin intermediul instituțiilor de învățământ la activități practic-educative, structurate pe mai multe zile. Acestui demers s-au alăturat și alte instituții, precum: Consiliul Județean Dâmbovița, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Administrația Parcului Natural Bucegi, Direcția Silvică Dâmbovița și Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Dâmbovița.

Informare, Relații Publice și cu Publicul