03.07.2018 00:18

„Activitatea consilierilor județeni PNL este zero!”

„Activitatea consilierilor județeni PNL este zero!”
Galerie foto

VIOLETA STANCIU


Deputatul PNL de Dâmbovița, Cezar Preda, este în război deschis cu conducerea interimară a organizației județene, reprezentată în momentul de față de consilierul județean PNL Gabriel Grozavu! Cezar Preda acuză actuala conducere a PNL Dâmbovița că s-a pus pe decapitarea organizațiilor din teritoriu, în loc să se ocupe de organizarea alegerilor interne din partid, mai ales că acesta este atributul principal al unei organizații interimare.

La ultima conferință de presă, pe care a susținut-o la Târgoviște, deputatul Cezar Preda a pus tunurile și pe consilierii județeni ai PNL Dâmbovița, pe care i-a acuzat că se duc mai mult degeaba la ședințele forului administrativ județean, pentru că inițiativele lor în cadrul acestui organism sunt „egale cu zero”. De asemenea, acesta și-a permis să facă și o previziune sumbră cu privire la viitoarele alegeri europarlamentare, care stau să bată la ușă, și a decretat sus și tare că „vom lua unul dintre cele mai proaste rezultate la europarlamentare, din România, și nu e vina mea...”.

Comunicare „zero” în PNL?

„Cu PNL Dâmbovița nu mai există comunicare, lucrurile sunt închise. Oamenii care au fost puși aici, la conducere, în loc să se ocupe de mandatul statutar... Știți că un interimar când este pus nu are alte sarcini și drepturi să facă decât să se ocupe de organizarea alegerilor. E regulă în orice partid politic! La noi, atât a așteptat, că a început să mai decapiteze organizații, a ras și Răzvadul, îi schimbă.... La Moreni, am făcut o ofertă să mă ocup personal, dar mi-au spus că nu am eu treabă cu așa ceva. Pâi dacă nu am treabă, nu am treabă nici cu ei, nu mă interesează. Vom lua unul dintre cele mai proaste rezultate la europarlamentare, din România, și nu e vina mea, să-și asume. Dacă îi spun secretarului general al PNL, acesta zice - nu pot că este organizația de suflet a d-lui președinte Orban - Bine, dacă e de suflet. Am văzut că mai sună și pe la ziariști, pe aici, d-nul președinte, și spune să nu scrieți dacă vă mai spune cineva ceva de rău de PNL (...) Vă rog să-mi dați și mie numărul de inițiative, în CJD, al consilierilor PNL, de la intrarea în mandat din 2016? Sunt zero! Vă rog săi întrebați când fac conferințe, nimic altceva. Să ne arate un om din acest județ care a fost ajutat de consilierii județeni ai PNL, primar, consilier sau un om. Arătați-mi unul singur. Păi despre ce vorbim, vorbim despre politică. Eu v-am spus data trecută, când intrasem într-o adormire, înainte de pensie, dar mi-am revenit. Activitatea consilierilor județeni ai PNL este zero! Eu am interpelări, proiecte de lege, inițiative, întrebări, pentru că asta este obligația mea. Păi dacă dumneavoastră m-ați întreba, după doi ani, - domne, dar dumneata nu ai nicio inițiativă legislativă, nicio interpelare, atunci ce ești dumneata? - Și eu vă spun, zero! Chiar nu au identificat în județul acesta... Măcar să urmărească lucrările primăriilor PNL, să vadă dacă sunt întârziate, să intervină, să ridice problema... Eu așa văd lucrurile. Ce frumos este să te duci la CJD, la ședință, să te dai mare, și pe urmă să te duci aici, pe Centrul Vechi, să stai la o bere cu o carte în mână și să spui că ești consilier județean PNL. Bravo! Eu fac politică și o fac pentru PNL. Eu vă spun un lucru, nu Cezar Preda a venit la PNL, partidul meu m-a adus în PNL și atunci facem politica PNL, dar eu fac politică....”, a declarat, la Târgoviște, deputatul PNL de Dâmbovița, Cezar Preda, fost PD, PDL...