22.06.2016 00:25

79% dintre profesorii dâmbovițeni vor blocarea examenelor naționale

79% dintre profesorii dâmbovițeni vor blocarea examenelor naționale
Galerie foto

❚ Profesorii dâmbovițeni au avut abordări diferite în exprimarea votului la referendumul privind oportunitatea blocării examenelor naționale din sesiunea de vară ❚ „Sunt unități școlare din mediul rural care nu sunt implicate în examene și cel mai probabil au considerat că nu este cazul să dea un răspuns, completând formularele” ❚ „Dacă va fi cazul, la examenele naționale, Inspectoratele Școlare vor avea mijloace de a înlocui cu alte cadre didactice pe cei care vor rămâne consecvenți deciziei de neparticipare la examene”, a declarat liderul de sindicat Emil Poamă

VIRGIL VOINESCU

 


 

Profesorii dâmbovițeni, membri ai Sindicatului Liber Învățământ din Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, s-au abținut, în proporție de 50%, în exprimarea votului la referendumul organizat privind oportunitatea blocării examenelor naționale din sesiunea de vară (probele scrise): Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2016. Potrivit liderului SLÎ Dâmbovița, prof. Emil Poamă, la acest demers 50% din membrii de sindicat din județ nu s-au exprimat în niciun fel, nu și-au trecut nici măcar numele pe tabele, și, pe de altă parte, chiar jumătate dintre sindicatele din teritoriu nu au trimis tabele privind consultările, „opțiunea lor fiind neimplicarea”.

„Efectiv, unii profesori au refuzat să se implice. Sunt unități școlare din mediul rural care nu sunt implicate în examene și cel mai probabil au considerat că nu este cazul să dea un răspuns, completând formularele. Așa stau lucrurile. Numai 50 % din totalul membrilor de sindicat au participat la referendum. Conform datelor, dintre cei 50% care au răspuns la referendum, aproximativ 79% au votat pentru blocarea examenelor naționale prin neimplicare în cadrul acestora, iar restul participanþilor la referendum au fost împotriva acțiunii”, a declarat liderul SLÎ Dâmbovița Emil Poamă.

„Rezultatul este sub așteptări, dezamăgitor, mai ales că acțiunea era una deosebit de importantă pentru finanțarea sistemului de învățământ pe viitor”, a adăugat liderul sindical, precizând că rezultatul, așa cum se prezintă, va fi prezentat Consiliului Județean al Sindicatului Liber Învățământ, iar acesta va lua o decizie.

„Avem informații că situația din Dâmbovița nu este singulară. Și în alte județe rezultatele sunt pozitive, dar tot numai pe un segment dintre participanții la referendum. Asta pentru că, la fel ca în cazul nostru, nu toți s-au implicat. Iar dacă va fi cazul, la examenele naționale, Inspectoratele Școlare vor avea mijloace de a înlocui cu alte cadre didactice pe cei care vor rămâne consecvenți deciziei de neparticipare la examene”, a precizat liderul SLÎ Dâmbovița, Emil Poamă.