27.07.2022 00:17

74 de străzi din orașul Pucioasa vor fi reabilitate

74 de străzi din orașul Pucioasa vor fi reabilitate
Galerie foto

Administrația publică locală din orașul Pucioasa a pus tot timpul preț pe infrastructura rutieră, fiind una dintre prioritățile sale principale. Primarul Constantin Ana a anunțat pe pagina sa de socializare că au fost aprobate două proiecte depuse prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, prin care vor fi modernizate 74 de străzi, inclusiv parcările din cartierele centrale ce nu fac obiectul proiectelor pe POR, spune edilul șef. Până să  înceapă lucrările de modernizare a străzilor, conducerea Primăriei a promis că va rezolva problemele de apă și canal din zonele respective, prin programele PJD, POIM, AFM, dar și prin fonduri de la bugetul local.

„Pentru că astăzi, singurele variante reale de a rezolva o parte importantă a problemelor primare ale localităților (drumuri, apă, canal) au rămas fondurile naționale! Deși suntem și o să fim fruntași în atragerea de fonduri europene, constat cu tristețe că Axele de finanțare pe PNRR și POR sunt construite pornind de la nevoile celor din țările vestice, mai evoluate, fără să se țină cont de faptul că mai sunt state care au un decalaj de recuperat!

Așa că sunt bucuros să vă spun că prin cele două proiecte deja aprobate, cu o valoare de 30 milioane de lei, vom reabilita, moderniza un număr de 74 de străzi, inclusiv parcările din cartierele centrale ce nu fac obiectul proiectelor pe POR, urmărind ca înainte de începerea lucrărilor de asfaltare să rezolvăm si problemele de apa și canal, prin diverse programe de finanțare (PJDL, POIM, AFM, fonduri locale)! Pentru că multe dintre aceste străzi nu au încă un nume atribuit, noi le-am alocat în operațiunea de cadastrare diverse numere, pe cartiere.

Tocmai de aceea în spatele fiecărei liste am atașat și hărțile cu străzile respective, pentru a vă fi mai ușor atunci când doriți să le identificați! Și pentru că trebuie îi dăm Cezarului ce este al Cezarului, le mulțumesc parlamentarilor ce au înțeles nevoile noastre și au susținut până la capăt acest program, în ciuda afirmațiilor si criticilor venite din parte unor personaje dubioase, îi mulțumesc președintelui Consiliului Județean Dâmbovița pentru susținerea necondiționată și îi aduc aminte, deși sunt sigur că nu a uitat, faptul că mai așteptăm finanțare pentru un pod peste Ialomița în zona Pucioasa sat-carieră”, a transmis  primarul Constantin Ana.

 

 

Ștefan Khalil