15.10.2020 00:20

65 de ambulanțe în parcul auto al SAJ

65 de ambulanțe în parcul auto al SAJ
Galerie foto

❚ „Putem spune că este un capitol forte pentru noi. Anul trecut am primit 23 de ambulanțe noi, dintre care 3 de transport și 20 de urgență”, a declarat directorul Mihail Gheorghe


ȘTEFAN KHALIL

 


 

Managerul Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița ,Mihail Gheorghe, nu are motive să se plângă atunci când vine vorba despre parcul auto al instituției! Deși la nivel național, foarte multe unități ambulanțiere se confruntă cu mașinile vechi din parcul auto sau cu lipsa acestora, iată că la nivelul județului Dâmbovița situația este una foarte bună. Potrivit managerului, Mihail Gheorghe, Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița deține în acest moment 65 de ambulanțe, dintre care 23 sunt foarte noi, sosite anul trecut. Probabil că nu ar fi rău ca numărul de mașini să crească pe viitor, dar conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița este mulțumită la acest capitol, mai ales că ambulanțele se află și într-o stare foarte bună, ne-a mai spus managerul Mihail Gheorghe. ,,La nivelul parcului auto stăm foarte bine. Putem spune că este un capitol forte pentru noi. Anul trecut am primit 23 de ambulanțe noi, dintre care 3 de transport și 20 de urgență. În total avem 65 de ambulanțe, dintre care 45 de urgență, iar 20 de transport. În medie…una sau două mașini pe zi se află pe fluxul de reparație. Chiar este un capitol la care stăm bine, dar asta și pentru că angajații noștri sunt foarte atenți în gestionarea lor”, a declarat Mihail Gheorghe, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița.