24.04.2015 00:07

"Și dacă retrogradăm, tot în Liga a III-a vom juca"


Galerie foto

❚ Finanțatorul formației de la Șotânga este optimist înaintea partidei de mâine cu Inter Clinceni: „FCM Târgoviște nu va juca niciodată în Liga a IV-a. Din câte cunosc eu, nu va cădea nimeni din serie” ❚ „Cred în șansa noastră și sper să ne salvăm de la retrogradare. Nu știu ce voi face după terminarea campionatului. Este posibil ca echipa să se salveze de la retrogradare și să mă schimbe pe mine”, s-a exprimat și antrenorul Puiu Becheanu

COSTINEL NEAGU


FCM Târgoviște are un final de sezon modest, ocupând locul 13 în clasamentul din Liga a III-a, Seria a 3-a. Echipa antrenată de Puiu Becheanu are 18 puncte acumulate, fiind la un punct distanță de CS Podari, ocupanta primului loc care garantează parțial participarea în viitoarea ediție de campionat. Mâine, FCM Târgoviște va întâlni pe teren propriu pe Inter Clinceni, oaspeții aflându-se și ei în „zona roșie”.

Abordăm meciul cu gândul la victorie. Partida este dificilă, oaspeții aflându-se și ei în partea de jos a clasamentului. Avem mare nevoie de puncte, partida cu echipa din Clinceni fiind mai specială pentru noi. Am încercat să vorbesc cu fiecare în parte și să-i fac să conștientizeze că e foarte important să obținem cele trei puncte puse în joc. Nu avem accidentați sau suspendați, doar Zgâmbau va fi indisponibil sâmbătă. Jucăm destul de bine, avem ocazii, dar nu o băgăm în poartă. Problema noastră este la fazele fixe, unde am primit goluri ușoare. Eu îmi fac datoria până la capăt. Cred în șansa noastră și sper să ne salvăm de la retrogradare. Nu știu ce voi face după terminarea campionatului. Domnul Zotic va face o analiză și va hotărî dacă voi rămâne sau nu. Este posibil ca echipa să se salveze de la retrogradare și să mă schimbe pe mine”, ne-a declarat Puiu Becheanu.

Finanțatorul Ghiorghi Zotic este optimist înaintea partidei cu Inter Clinceni, spunând că FCM va juca la victorie. Zotic nu ia în calcul o retrogradare în Liga a IV-a, spunând că și dacă se va retrograda, FCM Târgoviște va juca în sezonul viitor tot la nivelul eșalonului trei.

„Meciul cu Inter Clinceni îl abordăm la victorie. Băieții vor juca la victorie, pentru că numai așa vor lua bani. Toți sunt cu banii la zi, niciunul nu are niciun leu de primit de la club. Nu luăm în calcul retrogradarea în Liga a IV-a. Și dacă vom retrograda în județ, în sezonul viitor tot în Liga a III-a vom juca. La anul va fi o altă organizare a campionatului și FCM se va număra printre echipele care vor fi înscrise în campionat. FCM Târgoviște nu va juca niciodată în Liga a IV-a. Din câte cunosc eu, nu va cădea nimeni din serie”, ne-a transmis Zotic.

Meciul cu Inter Clinceni se va disputa sâmbătă, la Șotânga, de la ora 17.00.