23.08.2019 00:07

Ședință operativă în domeniul prevenirii și combaterii violenței în sport,

Ședință operativă în domeniul prevenirii și combaterii violenței în sport,
Galerie foto

* Au fost prezentate măsurile de ordine publică ce se impun a fi asigurate atât în incinta arenelor sportive, precum și în zona imediată și apropiată locurilor de desfășurare, în cadrul sezonului competițional 2019 - 2020

* Cu prilejul acestei întâlniri, menite să contribuie la îmbunătățirea modului de cooperare pe durata competițiilor sportive, precum și la promovarea spiritului de fair-play, s-au dezbătut mai multe aspecte

 

C.M.


La sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița a avut loc ieri o întâlnire între comanda unității, reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Basarab I” Dâmbovița, structurilor de Poliție locală Târgoviște, Moreni și Pucioasa, Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița, ai cluburilor sportive CSM Târgoviște, ASFC Pucioasa și CSM Flacăra Moreni, precum și reprezentanți ai societăților de protecție și pază cu atribuții pe linia asigurării măsurilor de ordine și siguranță publică în incinta arenelor sportive, pe care se desfășoară în mod regulat competiții și jocuri sportive cu grad de risc, de pe raza județului Dâmbovița. Măsurile de ordine publică ce se impun a fi asigurate atât în incinta arenelor sportive, precum și în zona imediată și apropiată locurilor de desfășurare, în cadrul sezonului competițional 2019 - 2020.

Multe aspecte dezbătute

Cu prilejul acestei întâlniri, menite să contribuie la îmbunătățirea modului de cooperare pe durata competițiilor sportive, precum și la promovarea spiritului de fair-play, s-au dezbătut mai multe aspecte. Precum analiza activităților de prevenire și combatere a violenței la competiții și jocuri sportive desfășurate în cadrul sezonului competițional 2018-2019, ligile a II-a și a III-a de fotbal masculin, Liga Națională de Baschet Feminin, Divizia A1 Volei Feminin, precum și alte sporturi. Obligațiile organizatorilor privind asigurarea  condițiilor de siguranță ale arenelor sportive, precum și pentru realizarea accesului în arena sportivă, conform prevederilor  Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu modificările ulterioare, precum și ale Ordinului Agenției Naționale pentru Sport nr. 269/2008 privind obligațiile aflate în sarcina organizatorului de competiții sau jocuri sportive desfășurate în eșaloanele inferioare, precum și pentru sporturile la care participă un număr redus de spectatori și care de regulă nu sunt generatoare de violență, cu accent pe competițiile de fotbal din liga IV, liga V și liga VI de la nivelul județului Dâmbovița.