10.05.2017 00:19

Șampanie la roabă

Șampanie la roabă
Galerie foto

GEORGE COANDĂ


S-a umplut țara de beizadele și de nababi, mai precis, de „îmbogățiți de revoluție”, mai abitir ca în perioada fanariotă, sau din așa-zisul capitalism îmbelșugat din perioada interbelică, ori din bogatele democrații euroatlantice. S-ar zice, dacă cineva ar căuta o explicație plauzibilă, că este vorba de o recuperare a timpului pierdut în comunismul românesc, că tradiționala poftă epicureică de viață, care le vine românilor din moși strămoși, este recuperată acum în marș forțat. Deci, comunismul este de vină că niște carențe morale se manifestă în era postrevoluționară cu o debordanță halucinantă. Hai, așadar, să ne luăm lumea-n cap, și să ne facem de cap, și să ne punem poalele-n cap, așa că nimeni n-ar putea spune că nu suntem o țară veselă! Never. Păi ce contează dacă ne facem de râs! Cum sezonul pe litoralul Mării Negre a început, ca de obicei, la Armindeni, nu a fost nimic ieșit din comun că a fost invadat de beizadele lipsite de bun simț fără limite, necesarii „șapte ani de acasă” nefiindu- le oferiți de prea iubitorii părinți, și de „îmbogățiți de revoluție”, care au oferit nației spectacolul grotesc – că, nu-i așa cu un astfel de spectacol televiziunile înregistrează un rating garantat – al bucuriei bahice în toată hidoșenia ei. Și, predilectă, la mare cinste, epatarea deșănțată făcând furori demente, a fost revărsarea în cascadă a șampaniei din butelci trase prin aur, și servite de chelneri la greu și fără ostenire cu… roaba consumatorilor plesnind de splin. Cu alte cuvinte, roaba cu șampanie a devenit brandul național al noii Românii burgheze! O butelcă aurită știți cât costă, așa de curiozitate? Cât un apartament într-un penthouse dintr-un cartier rezidențial. Trăiască! Are balta pește (euroi, dolărei, că leul băștinaș strică fasonul). Ei bine, dacă vreun extraterestru se uită la televiziunile românești, din întâmplare, cade pe spate de uimire fiind convins că suntem cea mai bogată și fericită țară din Univers. Și n-ar fi de mirare dacă va comanda și el o… roabă cu șampanie aurită! Așa ca să se adapteze la condițiile locale de viață.