18.09.2019 00:16

41 de medici cu vârsta de peste 65 de ani au rămas în activitate

41 de medici cu vârsta de peste 65 de ani au rămas în activitate
Galerie foto

VIOLETA STANCIU


Medicii apți de muncă își pot continua activitatea până la vârsta de 67 de ani, iar dacă îndeplinesc anumite condiții chiar și după această etate! Vârsta de pensionare a acestei categorii socio - profesionale a crescut cu doi ani, de la 65 la 67 de ani, dar numai pentru cei care doresc acest lucru. Situația a fost impusă cel mai probabil de criza medicilor, pentru că foarte mulți au ales să părăsească țara pentru un trai mai bun în altă parte a lumii, iar fenomenul a dus în mod inevitabil la depopularea spitatelor. Partea bună a lucrurilor este că 41 de medici care au trecut de 65 de ani au rămas să-și continue activitatea, chiar și după vârsta de pensionare, în unitățile sanitare din județul Dâmbovița. „S-a ridicat vârsta de pensionare la 67 de ani la medici, deci s-a dus de la 65 la 67 de ani și la femei și la bărbați, pentru cine vrea, nu este obligatoriu. Medicii au posibilitatea de a se pensiona la 65 de ani, conform legii, și să solicite continuarea activității și peste 65 de ani. Se poate rămâne în sistem până la vârsta de 67 de ani, iar după această vârstă este o comisie formată dintr-un reprezentant al Casei de Sănătate,al Direcției de Sănătate Publică și al Colegiului Medicilor... cu sediul și secretariatul la DSP. Toate cazurile de medici care depșesc 67 de ani, indiferent că este medic de familie sau medic specialist, se prezintă la această comisie care stabile ște oportunitatea sau altfel spus necesitatea prelungirii activității. Acest lucru ce înseamnă? Dacă am deficit de medici reumatologi, cardiologi sau alte specialități, într-o anumită zonă, îi dau voie să profeseze și peste 67 de ani. Avem pe de altă parte și niște comisii care stabilesc necesarul de speciali ști pe unități teritoriale și în funcție de aceste criterii comisia respectivă stabilește prelungirea activității peste vârsta de pensionare”, ne-a declarat dr. Cornel Crăciun, președinte – director general la Casa de Asigurări de Sănătate Dâmbovița. Dată fiind criza actuală de medici, chiar și la nivelul județului Dâmbovița, 41 de medici cu vârsta de peste 65 de ani au rămas în activitate. Dintre aceștia 39 primesc, cumulat, și pensie și salariu, iar doi dintre ei, deși au vârsta peste 65 de ani, nu au solicitat ieșirea la pensie.