23.05.2020 09:37

"4 iunie 2020 - Centenarul semnării tratatului de la Trianon"


Galerie foto

*,,Este important pentru noi să marcăm oficial ziua de 4 iunie și pentru tânăra generație, destul de puțin sensibilă la simbolistica națională, la reperele istoriei naționale”

 

Peste doar câteva zile se împlinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, document istoric care consfințește  recunoașterea internațională, juridică și politică a actului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 ! Despre acest eveniment istoric, dar și despre legea adoptată recent în Parlamentul României prin  care s-a stabilit ca ziua de 4 iunie să fie sărbătorită așa cum se cuvine la nivel național, a vorbit pe larg senatorul PSD de Dâmbovița, Titus Corlățean în cadrul unei conferințe de presă susținută în mediul online. În așteptarea promulgării legii de către președintele României, parlamentarul social democrat a ținut să facă un apel către autorități locale din județul Dâmbovița să se pregătească pentru momentul din 4 iunie, când, spune acesta, trebuie ,,să ne bucurăm să participăm  la arborarea drapelului național la Târgoviște, dar și în localitățile din județ. Este un apel pe care îl  fac public”.

,,4 iunie, ziua Tratatului de la Trianon! A fost un  vot istoric în Parlament, pentru că a fost dată o lege care să onoreze în mod public ziua de 4 iunie. Deci pe 4 iunie 2020 marcăm Centenarul de la momentul semnării tratatului de pace de la Trianon, iar Centenarul se aniversează o singură dată. Tratatul de la Trianon este important pentru România deși el nu este semnat cu România (Puterile aliate și învingătoare în Primul Război Mondial, inclusiv cu România prin semnăturile lui Nicolae Titulescu și dr. Ion Cantacuzino, ministru de stat la acel moment), acest tratat încheiat cu Ungaria, stat succesor al dualității Austro-Ungare, învinsă în Primul Război Mondial, este important pentru România pentru că are clauze care privesc direct statul roman, populația românească și practic consfințește recunoașterea internațională, juridică și politică a actului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Era nevoie de recunoaștere internațională, era nevoie de recunoașterea frontierei dintre Ungaria și România, cu România reunificată, cu România Mare, cu Transilvania revenită la țara mamă.

De asta este important pentru noi să marcăm oficial ziua de 4 iunie și pentru tânăra generație, destul de puțin sensibilă la simbolistica națională, la reperele istoriei naționale. Este important să le spunem celor tineri, dar importante sunt și relațiile externe. Atunci când există un subiect important, aș spune esențial… Tratatul de la Trianon este tratat de pace, Ungaria era în stare de război, încă un stat înfrânt, o entitate înfrântă. Prin Tratatul de la Trianon s-a încheiat pacea cu ea și a trebuit să fie mulțumiți. Ungaria a apărut ca stat în baza Tratatului de la Trianon, ei nu existau ca stat… Ungaria. Tratatul acesta este un subiect de controversă din cauza unei politici permanent provocatoare și revizionistă a unor forțe politice de la Budapesta (…). Aceste forțe politice au promovat constant, de-a lungul anilor, nu doar retorici politice, nu doar acțiuni concrete, inclusiv pe teritoriul României, ci au adoptat și legi, atenție, într-o strategie a statului ungar care pune sub semnul întrebării Tratatul de la Trianon și efectele sale.

 Ori, când Guvernul de la Budapesta, cu susținerea Jobic, în 2010, a adoptat două legi, nu vorbim de declarații politice sau rezoluții, ci de două legi,  o lege privind comemorarea ,,marii drame a națiunii maghiare generată de Tratatul de la Trianon” prin care și-a stabilit ca obiectiv refacerea unității națiunii maghiare în Bazinul Carpatic. Asta e o chestiune foarte gravă și vorbim de o lege care presupune o acțiune programatică a statului. O a doua lege adoptată, tot în 2010, se referă la acordarea cetățeniei maghiare pe criterii entice, atenție, care încalcă standardele acceptate la nivel european și am văzut efectele în statele unde locuiesc etnici maghiari. Într-o astfel de situație dacă vocea statului roman nu se aude, dacă statul roman tace atunci se va auzi numai versiunea și vocea celeilalte părți. În relațiile externe este foarte important ca vocea ta să fie auzită ca să marchezi politic, public, juridic punctual tău de vedere, care  este un adevăr istoric, pentru că se bazează pe un tratat de pace care nu trebuie să fie contestat.

Eu solicit public președintelui României să promulge cât mai rapid posibil și în timp util legea, pentru a intra în vigoare, ca pe 4 iunie 2020, să sărbătorim nu doar Centenarul, ci pentru prima oară în 100 de ani, oficial, pe baza unei legi, acest act istoric. Mai fac o solicitare la nivelul județului Dâmbovița. Ea e adresată,  potrivit regulilor de protocol de stat, prefectului județului Dâmbovița, dar și autorităților locale, județene și locale, pentru că legea presupune anumite activități pe care trebuie să le realizăm pentru a marca ziua de 4 iunie. În primul rând arborarea drapelului de stat, după care la nivelul localităților, în capitala de județ, organizarea unor manifestări cultural-științifice, dezbateri, pentru că sunt istorici, profesori, oameni interesați de subiectul acesta, sunt cadre militare interesate de acest subiect. Fac un apel către autorități să se pregătească pentru momentul din 4 iunie și să ne bucurăm să participăm  la arborarea drapelului național la Târgoviște, dar și în localitățile din județ. Este un apel pe care îl  fac public”, a declarat senatorul PSD de Dâmbovița, Titus Corlățean în cadrul unei conferințe de presă online de la PSD Dâmbovița.