27.10.2020 00:18

31 de cazuri COVID-19 în Dâmbovița

V.A.


Până ieri, 26 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 212.492 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre acestea, 151.811 pacienți au fost declarați vindecați. Ieri, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.844 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În județul Dâmbovița, au fost confirmate cu COVID-19 nu mai puțin de 5.898 de persoane (dintre care 31 ieri).Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, alături de celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, desfășoară acțiuni atât pentru informarea cetățenilor cu privire la importanța respectării regulilor cât și pentru verificarea modului în care se respectă măsurile impuse în contextul stării de alertă. Echipajele ISU „Basarab l“ Dâmbovița și cele ale Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița sunt solicitate în continuare pentru transportul persoanelor suspecte/confirmate cu Covid-19 la unitățile spitalicești precum și pentru prelevarea de probe biologice la domiciliu, în conformitate cu legislația în vigoare. Au fost executate 6 misiuni de către personalul ISU „Basarab I“ Dâmbovița pentru transportul persoanelor suspecte/confirmate cu virusul SARS-CoV-2 la unitățile spitalicești din județ și 5 misiuni de decontaminare. De asemenea, personalul SAJ Dâmbovița a desfășurat 32 de misiuni privind transportul persoanelor suspecte/confirmate cu virusul SARS-CoV-2 la unitățile spitalicești din județ și 10 misiuni privind recoltarea/transportul de probe biologice. În conformitate cu prevederile H.G. 856/2020, zilnic este analizată rata incidenței cumulate a cazurilor în ultimele 14 zile la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale din județ iar în cadrul CJSU Dâmbovița, se constată depășirea peste 1,5 cazuri/1000 locuitori, respectiv peste 3 cazuri/1000 locuitori, în vederea instituirii de măsuri specifice intervalelor de referință.Ieri a fost emisă Hotărârea CJSU Dâmbovița nr. 64 privind constatarea ratei de incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în comuna Vârfuri. „Solicităm, în acest sens, respectarea tuturor măsurilor instituite prin hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Totodată, vă rugăm să respectați, în continuare, cu strictețe si responsabilitate măsurile de protecție sanitară și de distanțare socială!”, au transmis reprezentanții Centrului Județean de Comunicare și Informare Publică al Județului Dâmbovița.