31.12.2014 00:21

3000 de familii dâmbovițene, în beznă

3000 de familii dâmbovițene, în beznă
Galerie foto

❚ Mai multe sate din opt comune au rămas fără energie, după ce cabluri și stâlpi de electricitate au fost afectați de zăpada căzută abundent și vântul puternic ❚ Cea mai gravă situație se înregistra ieri la prânz la Dragodana, unde 2000 de familii se chinuiau de peste 12 ore cu frigul și lipsa apei ❚ Autoritățile județene sperau ca până la lăsarea întunericului să se rezolve cât mai multe dintre defecțiunile apărute și 66 de echipe ale Societatii de Distribuție a Energiei Electrice erau pe teren ❚ În ceea ce privește drumurile, nu s-au înregistrat blocaje, însă în zona montană se circula cu dificultate pe zece tronsoane

CORVIN DUMITRICĂ,

ANA MARIA POPESCU

 


 

Zăpada abundentă căzută în ultimele 24 de ore în județ nu a blocat drumuri, însă a lăsat în beznă aproape 3000 de familii. Dintre localitățile rămase fără energie, cea mai afectată a fost Dragodana. Aici, ieri după amiază, 2000 de case nu aveau electricitate de aproape 12 ore. Autoritățile spuneau că situația este alarmantă, mai ales că mulți locuitori au renunțat la sobele pe lemne și au montat centrale termice. Fără energie electrică și la ce ger se anunță, locuitorii se temeau să nu înghețe în case.

„Nu putem să ne punem nici în fața vremii”

Cetățenii au înțeles situația și spuneau că nu te poți pune cu furia naturii: ● „Noaptea pe la 2, era curent. Acum nu mai e și nici apă nu avem (n.n. ieri în jurul prânzului).” ● „Sperăm să se remedieze cât mai repede. Ce să facem, nu putem să ne punem nici în fața vremii! Nu acuzăm pe nimeni, asta e natura!”

● „Eu am centrală. M-am mutat la mamaie că are sobă pe lemne. Nu avem cu ce să ne încălzim.” ● „Avem sobă pe lemne, dar avem animale multe și nu avem apă, nu avem curent. Încearcă să remedieze, dar pentru e târziu, am plecat în oraș după apă.” ● „S-a întrerupt de mai multe ori azi noapte. Noroc că nu avem centrală. Acum să vedem cu aparatele electrocasnice. Și stăm la lumina lumânărilor.”

Primarul comunei, Marin Voinescu, ne-a declarat: „Am informat Comitetul de Urgență, personal dl prefect ne-a asigurat că în cursul zilei se rezolvă situația. Cei de la Electrica au venit și au plecat, dar cred că sunt «pe baricade», să rezolve problemele. Se pare că e un braț rupt undeva, o problemă mai greu de rezolvat. Probleme sunt la cetățenii cu centrale termice, n-au cu ce să se încălzească, nu sunt pregătiți nici cu lemne”. Din fericire, în comunicatul de presă remis de Prefectura Dâmbovița la ora 16.00, comuna Dragodana nu mai figura printre localitățile cu probleme.

Zeci de angajați ai SDEE erau pe teren pentru rezolvarea defecțiunilor

Vremea rea a lăsat fără electricitate mai multe sate din opt comune dâmbovițene. Autoritățile sperau ca până la lăsarea întunericului să se rezolve cât mai multe dintre defecțiunile apărute. 66 de echipe ale Societății de Distribuție a Energiei Electrice încercau ieri să remedieze deranjamentele. Instituția Prefectului Dâmbovița a prezentat situația, la ora 16.00, astfel: 5 localități parțial nealimentate: Gura Foii, sat Bumbuia – 115 abonați; Valea Mare, satele Stratonești și Saru – 140 abonați; I.L.Caragiale – 80 abonați; Uliești, sat Hanul lui Pală – 40 abonați; Braniștea, sat Săvești – 65 abonați. Și la acea oră, 86 de angajați ai SDEE Târgoviște erau pe teren, astfel că problemele, cel mai probabil, s-au mai redus.

Fără drumuri blocate, dar cu circulație anevoioasă în zona montană

În ceea ce privește drumurile din județ, situația acestora în urma noului val de ninsori, a fost prezentată ieri de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, în ședința extraordinară de la ora 9.00: „Nu avem drumuri județene închise circulației rutiere, la acest moment (ieri dimineață). S-a acționat toată noaptea (29/30 decembrie) cu utilaje, cu material antiderapant, apă sărată și nisip. Sunt zone cu circulație dificilă, cum este zona montană-DJ 714, DJ 710A Pucioasa-Vârfuri, DJ 711 Poiana-Potlogi, DJ 611 și DJ 503 Șelaru-limită Teleorman, DJ 712A Izvoare-Râu Alb-Runcu, DJ 723 Văleni Dâmbovița, DJ 724 Pucheni-Malu cu Flori, DJ 702 Cândești Vale-Cândești Deal, DJ 710 Pucioasa-Bezdead. Avem stocuri de materiale, 4532 tone nisip, 1550 tone sare, 620 tone material antiderapant la SC LDP, 1500 tone de material antiderapant la subantreprenori și 95 de utilaje care vor lucra oricând va fi nevoie. Avem 11 localități (ieri dimineață) care nu sunt alimentate cu energie. Electrica este pe teren”, a precizat ieri președintele CJD, Adrian Țuțuianu, în ședința extraordinară a CJD.

Sute de polițiști, în stradă

Peste 300 de polițiști rutieri și de la ordine publică au acționat ieri pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente negative în contextul fenomenelor meteo nefavorabile. Echipele au folosit 218 autospeciale. Totodată, Poliția Dâmbovița anunță că efectivele rutiere vor fi prezente în stradă, pentru a oferi sprijin conducătorilor auto și pentru a asigura o circulație fluentă în condiții de iarnă. În condițiile unui trafic de iarnă, polițiștii recomandă șoferilor să evite plecarea din localitățile de domiciliu, dacă acest lucru nu este absolut necesar.

Atunci când totuși se pleacă la drum, este indicat să existe plinul de combustibil, iar din portbagaj să nu lipsească lopata, sacul cu nisip, lanțuri antiderapante și o pătură. Toate acestea pot fi utile dacă viscolul și căderile abundente de zăpadă îngreunează deplasarea. În situația în care șoferii rămân în pană pe un sector de drum înzăpezit, trebuie să scoată autovehiculul cât mai în afara părții carosabile pentru a nu bloca intervenția utilajelor de deszăpezire și să fie aprinse lămpile de poziție și de avarie.