17.06.2020 00:15

205 locuri de muncă disponibile

205 locuri de muncă disponibile
Galerie foto

VIOLETA STANCIU

 


Potrivit informațiilor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă vacante, în baza de date a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Dâmbovița erau înregistrate ieri 205 locuri de muncă! Dintre acestea 29 sunt pentru persoanele cu studii superioare, 132 se adresează persoanelor calificate în diverse meserii, iar 44 de posturi sunt pentru muncitorii necalificați. În această săptămână, cei interesați se pot angaja în următoarele meserii: mecanic auto, lăcătuș mecanic construcții metalice, bucătar, mașinist la mașini pentru terasamente, sudor, macaragiu, stivuitorist, electrician montare și reparații linii, instalator încălzire și centrale termice, ospătar, confecționer articole textile, agent securitate, agent curățenie, lucrător comercial, vânzător, șofer, consilier orientare privind cariera, administrator rețea calculatoare, director economic, expert achiziții publice, gestionar depozit, formator, expert jurist, responsabil proces, programator fabricație, șef sector industria extractivă, muncitor necalificat în construcții și muncitor necalificat în industria confecțiilor textile. Detalii suplimentare se pot obține pe site-ul www.anofm.ro – ajofm dambovita - secțiunea persoane fizice/locuri de muncă vacante sau la sediul AJOFM Dâmbovița – Târgoviște, str. T. Vladimirescu, nr.1A precum și punctele de lucru din Moreni, Pucioasa, Găești, Băleni și Titu, tel. 0245/615932.