23.12.2019 00:21

2020 continuă "anul șantierelor" la Târgoviște

2020 continuă
Galerie foto

ȘTEFAN KHALIL

 


 

La sfârșitul săptămânii trecute, conducerea Primăriei Târgoviște a organizat o conferință de presă în cadrul căreia edilul Daniel Cristian Stan, însoțit de cei doi viceprimari, Cătălin Rădulescu și Monica Ilie, a transmis un mesaj pentru acest final de an, unul considerat plin de provocări. Primarul Târgoviștei a declarat că este mulțumit de proiectele demarate de echipa administrației locale târgoviștene și că în 2020 vor fi și mai multe proiecte care vor schimba fața municipiului Târgoviște. De altfel, 2019 a fost anul cu cele mai multe șantiere în lucru pentru orașul Târgoviște. ,,Pentru administrația publică locală târgovișteană, anul 2019 a fost unul plin de provocări, a fost un an în care am avut o serie de investiții pe care le-am demarat și care sunt în derulare și în momentul de față, altele s-au finalizat. A fost clar un an al șantierelor, a fost un și an al confirmărilor. Cât despre anul 2020…de asemenea, va fi un an în care în municipiul Târgoviște vor fi implementate foarte-foarte multe investiții, dar nu o să insist în acest moment pe aceste subiecte. Vreau numai ca prin intermediul dumneavoastră să urez târgoviștenilor să aibă parte de sănătate, să aibă parte de sărbători fericite, la mulți ani și să ne vedem sănătoși la anul!”, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan. Acesta a mulțumit și reprezentanților mass-media pentru modul în care au promovat și în acest an activitățile demarate de municipalitatea târgovișteană. Din seria promisiunilor directorului Sorin Scarlat, la Târgoviște: Drum Expres Găești-Ploiești și Centura Găeștiului, în atenția CNAIR ❚ „În primul trimestru al anului 2020 vom lansa procedura, respectiv selectarea unui proiectant care să întocmească SF pentru drumul expres Găești - Ploiești. Între timp, vom accesa finanțarea și ne vom îndrepta tot către finanțarea europeană pentru realizarea acestei investiții”, a declarat directorul CNAIR VIOLETA STANCIU Va fi lansată procedura pentru întocmirea studiului de fezabilitate pentru Drumul Expres Găești – Ploiești, drum de mare viteză care va avea un alt traseu decât DN 72! A spus-o recent, la Târgoviște, chiar directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Sorin Scarlat, care a „descins”, săptămâna trecută, la conferința de presă de la PNL Dâmbovița, la invitația liderului liberal, Virgil Guran. De asemenea, directorul CNAIR a abordat și subiectul legat de Centura Găeștiului, care se pare că o să prindă contur în trimestrul II al anului 2020. „În primul trimestru al anului 2020 vom lansa procedura, respectiv selectarea unui proiectant care să întocmească SF pentru drumul expres Găești - Ploiești. Între timp, vom accesa finanțarea și ne vom îndrepta tot către finanțarea europeană pentru realizarea acestei investiții. O altă investiție mai mică, dar care are o importanță deosebită, este varianta de ocolire a Găeștiului, respectiv Centura Găeștiului. Avem documentația tehnică aprobată, iar proiectul va fi introdus pe lista de investiții pe bugetul 2020 și undeva în trimestrul II cu siguranță vom lansa la licitație partea de execuție a acestui proiect. Cu alte cuvinte, varianta de ocolire Găești o să prindă contur în trimestrul II al anului 2020”, a declarat la Târgoviște directorul CNAIR, Sorin Scarlat.