18.12.2018 00:20

2018, cel mai benefic an pentru silvicultorii dâmbovițeni

2018, cel mai benefic an pentru silvicultorii dâmbovițeni
Galerie foto

VIOLETA STANCIU

 


 

Ieri a avut loc ultima conferință de presă din acest an și la Direcția Silvică Dâmbovița! Directorul instituției, ing. Costel Preda a făcut bilanțul anului 2018, care s-a dovedit a fi cel mai prolific an, din ultimii șase, în care silvicultorii dâmbovițeni au reușit să realizeze și chiar să depășească absolut toți indicatorii stabiliți de Regia Națională a Pădurilor. De asemenea, reprezentantul la vârf al silvicultorilor dâmbovițeni a ținut să sublinieze că Direcția Silvică Dâmbovița deține în acest moment un stoc însemnat de lemne de foc, peste 10.000 m.c. și că așa - zisa criză a materialului lemnos este o falsă problemă. Numai în acest an Direcția Silvică Dâmbovița și-a propus să valorifice peste 65.000 mc material lemnos, pentru populația județului, iar perioada de achiziționare este tot timpul anului. „Prezentăm rezultatele Direcției Silvice Dâmbovița, certe, la 12 luni, pentru că am realizat absolut toți indicatorii. Vă spuneam anul trecut că 2018 va fi un an greu, și așa a fost, dar, credeți-mă că nu vă mint, pentru Direcția Silvică Dâmbovița a fost cel mai benefic an din 2012 până în prezent, iar acest lucru se datorează tuturor colegilor silvicultori dâmbovițeni. Anul trecut, știți că se vorbea de acea criză a lemnului. Niciodată nu v-am mințit, niciodată nu o să vă mint, au fost niște răutăcioși. La ora aceasta noi avem încă 10.000 mc pe stoc material lemnos. Poate acum e mai greu de pătruns în pădure, dar pe drumurile forestiere se poate ajunge inclusiv cu Loganul, pentru că sunt întreținute foarte bine de noi silvicultorii. Avem lemn și în Centrul de Fructe Ulmi, de unde am asigurat anul acesta cu material pentru încălzit locuințe... peste 1000 mc de material lemnos. Deci, anul acestea, la sfârșitul lunii noiembrie, cred că ne ducem spre 65.000 - 66.000 mc în tot parcursul anului. La sfărșitul lui noiembrie am avut 63.000 mc valorificați către populație, respectând articolul 59 din Codul Silvic adică autorizăm partida, exploatăm, nu valorificăm o lună de zile decât către populația de pe raza comunei respective. Numai după ce au trecut 30 de zile și nu sunt solicitări din partea cetățenilor din unitatea administrativ teritorială respectivă, atunci putem să valorificăm pe raza județului. Prețul mediu de valorificare material lemnos pentru încălzit locuințe, specii diverse tari sau diverse moi (tei, plop salcie), este de 224 lei fără TVA, la drum auto (în pădure). Dacă te duci tu cu mașina și îți încarci, acesta este prețul mediu. La stejar și fag prețul este 300 de lei, la diverse moi avem și 150 de lei. Deci Direcția Silvică Dâmbovița valorifică pentru populație 65.000 mc anul acesta. Prin intermediul dumneavoastră vreau să informăm cetățenii că nu se încheie nici iarna, nici anul și nici aprovizionarea cu material lemnos pentru încălzit locuințe... la 31 decembrie, pentru că aceasta era grija cetățenilor. Noi exploatăm și valorificăm de la 1 ianuarie până la 31 decembrie... și suntem obligați să valorificăm materialul lemnos. Regia Națională a Pădurilor nu poate să creeze numai stocuri. Noi avem 10.000 de mc stocuri. Imaginați-vă că sunt direcții în țară care au la rășinoase 50.000 – 60.000 mc stoc de material lemnos. Deci populația nu trebuie să intre în panică, pentru că poate achiziționa prin cele 8 ocoale silvice ale Direcției Silvice Dâmbovița material pentru încălzit locuințe și în perioada ianuarie - martie, în tot timpul anului. Avem mai puține cereri decât putem să oferim noi pentru materialul lemnos...”, a declarat directorul Direcției Silvice Dâmbovița, ing.Costel Preda.