10.04.2015 00:16

2016 candele, aprinse în "Calea Luminii"

2016 candele, aprinse în
Galerie foto

C. DUMITRICĂ


Una dintre cele mai manifestările pascale, devenite tradiție în Joia Mare, a avut loc ieri seară, pentru al 16-lea an consecutiv, la Târgoviște. Din anul 1999, la inițiativa artistului plastic târgoviștean Mihai ªerbănescu, în această zi sfântă, lumânările se aprind într-un spectacol inedit.

Autorul proiectului intitulat „Calea Luminii” crede că lumina lumânării călăuze ște omul de la naștere până la moarte, iar flacăra ei are o semnificație aparte pentru credincioși. Anul acesta, începând cu orele serii, au fost pregătite și așezate într-o „Cale a Luminii” 2016 candele, din capătul Bulevardului Regele Carol I, de la statuia domnitorului Mihai Viteazul, până la Gara Târgoviște Sud. Manifestarea a devenit nu numai atracție și tradiție, ci și pelerinaj pentru mii de localnici și turiști aflați la Târgovi ște pentru a sărbători Paștele.

La ora 20.30, pe treptele Catedralei Mitropolitane, ÎPS Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviște, a transmis un cuvânt de învățătură. Ca și anul trecut, atmosfera celor 2016 lumânări a fost completată de un fundal muzical aparținând regretatului interpret târgovi ștean de muzică folk Lorin Stănescu. În organizarea evenimentului s-au implicat și Primăria Târgoviște, Teatrul Municipal „Tony Bulandra” și Arhiepiscopia Târgoviștei. În ultimii ani manifestarea a fost „împrumutată” de la Târgoviște și de alte orașe din țară.