28.07.2015 00:14

2015, anul investițiilor la Găești

❚ Prin fonduri de la Compania Națională de Investiții se dorește construcția unui Bazin de Înot și extinderea Casei de Cultură ❚ În atenția administrației locale sunt și șase străzi din Cartierul Vaideeasca, acolo unde există deja apă, canalizare și asfalt, după cum spune primarul interimar Gheorghe Grigore

VIOLETA STANCIU


Atragerea investițiilor în orașul Găești reprezintă prioritatea zero a autorităților publice locale în anul 2015. În acest sens, se depun eforturi susținute pentru obținerea oricăror forme de finanțare posibile de la instituțiile de resort.

Un exemplu elocvent în acest sens este Compania Națională de Investiții, unde Primăria Găești a depus documentațiile necesare pentru construcția unui bazin de înot, dar și pentru extinderea Casei de Cultură.

Primarul interimar al orașului, Gheorghe Grigore, ne-a declarat că așteaptă să primească un răspuns pozitiv de la CNI care să îmbogățească zestrea urbanistică a localității. Administrația speră însă inclusiv la obținerea unor fonduri din partea Ministerului Dezvoltării Regionale.

„Mai avem un contract cu Ministerul Dezvoltării Regionale să asfaltăm vreo șase străzi din Cartierul Vaideeasca. Noi ne-am apucat să reabilităm deja primele străzi. Acesta era un cartier considerat în trecut lumea a treia. Acum situația s-a schimbat radical. În cartier există apă, canalizare, asfalt”, ne-a declarat Gheorghe Grigore, primarul interimar al orașului Găești.