17.05.2021 00:17

14 localități fără bibliotecă

14 localități fără bibliotecă
Galerie foto

ȘTEFAN KHALIL


În acest moment, în județul Dâmbovița, 14 localități nu au biblioteci funcționale! Potrivit managerului general al Bibliotecii Județene „Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște, toate aceste localități sunt în mediul rural, iar ele nu au biblioteci din motive obiective. Una dintre cauzele întemeiate pentru care UAT-urile respective nu au nicio bibliotecă în momentul de față este bugetul limitat, spun primarii, care au transmis către conducerea Bibliotecii Județene că nu își permit să susțină financiar o astfel de instituție. În cadrul unei conferințe de presă susținute la sfârșitul săptămânii trecute, managerul Bibliotecii Județene, Agnes Erich, a enumerat localitățile care nu au nici măcar o bibliotecă, punctând faptul că în anumite situații au fost începute demersurile pentru scoaterea la concurs a unor posturi de bibliotecari, acolo unde singura problemă este lipsa personalului. „Legat de activitatea metodică, având în vedere că noi îndeplinim conform legii bibliotecilor și calitatea de îndrumător metodologic, la nivel județean, vă spun că ar trebui să avem 89 de biblioteci, în tot atâtea UAT-uri pe care le are județul Dâmbovița. Funcționale, avem două municipale, Târgoviște și Moreni, cinci orășenești, Titu, Găești, Pucioasa, Răcari și Fieni și 75 comunale. Ceea ce este important de spus este că la momentul acesta, nu funcționează 14 în județul nostru. Acestea sunt: Buciumeni, Brănești, Comișani, Cornești, Iedera, Corbii Mari, Malul cu Flori, Petrești, Pietroșița, Răscăieți, Râul Alb, Runcu, Șotânga și Valea Lungă. Motivele pentru care nu funcționează aceste biblioteci sunt mai multe. În anumite biblioteci, bibliotecarii au trecut pe posturi de funcționari pentru că salariul era puțin mai mare și atunci nu mai avem bibliotecari la bibliotecă. În alte localități s-au pensionat și încă nu au fost demarate sau sunt demarate procedurile de concurs pentru posturi. În alte localități s-a restructurat postul, în alte localități, a decedat bibliotecarul și ni s-a comunicat că încep și acolo procedurile pentru scoatere postului la concurs. De asemenea, în alte localități, bugetul a fost mult diminuat, iar primarii nu mai pot susține biblioteca. Acestea sunt motivele pentru care nu mai funcționează bibliotecile în zonele respective. Împreună cu domnul Vlăduț Andreescu, care are atribuții pe linie metodologică în cadrul Bibliotecii Județene, facem tot ce este posibil din punctul nostru de vedere, în sensul că ne ducem în teren, avem discuții cu primarii respectivi, dar mai mult de atât nu putem face, deoarece decizia aparține la nivelul consiliului local al primăriei respective. Pe de altă parte, noi sprijinim toate bibliotecile din județul Dâmbovița și cu donație de carte și cu transfer de carte, cu transfer de mobilier și, bineînțeles, cu pregătirea profesională”, a explicat Agnes Erich, managerul Bibliotecii Județene „Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște. Un detaliu îngrijorător este faptul că în urmă cu aproximativ trei ani, în județul Dâmbovița erau șapte localități fără bibliotecă. Acum, putem observa că numărul s-a dublat.