17.10.2023 00:13

120 bilete de tratament balnear pentru pensionari

120 bilete de tratament balnear pentru pensionari
Galerie foto

*Herculane, Govora, Saturn, Căciulata, Slănic Prahova, Pucioasa, Olănești, Covasna, Sărata Monteoru și Amara, stațiunile ofertate

 

Veste bună pentru pensionarii dâmbovițeni care doresc să se trateze în stațiunile balneare din România! Pentru seria a 16-a din acest an, cu date de plecare în perioada 29 octombrie - 02 noiembrie 2023, Casei de pensii Dâmbovița i-au fost aprobate 120 bilete de tratament balnear, în stațiunile: Herculane, Govora, Saturn, Căciulata, Slănic Prahova, Pucioasa, Olănești, Covasna, Sărata Monteoru și Amara. Repartizarea biletelor poate fi consultată atât la sediu, cât și pe site-ul instituției. Eliberarea biletelor se va face în perioada 16 – 22 octombrie 2023, conform planificării, anunțată telefonic fiecărui beneficiar.

„Contribuția individuală a unui bilet de tratament este de 50% din cuantumul brut al pensiei, inclusiv din pensia brută acordată, dacă beneficiază de drepturi de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensie. În cazul pensionarilor care au și calitatea de asigurat, contribuția individuală este de 50% din cuantumul brut total al drepturilor de pensie și câștigul brut de natură salarială care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale din luna anterioară celei în care se face repartiția. Biletul de tratament se eliberează personal titularului, pe baza actului de identitate. Acesta va avea asupra lui: talonul de pensie aferent lunii octombrie/2023 și recomandarea medicală”, a transmis Daniela Stoenescu, purtătorul de cuvânt al Casei de Pensii Dâmbovița.

 

 

Violeta Stanciu