08.04.2019 00:16

1185 de firme noi pentru tinerii fermieri

ȘTEFAN KHALIL


La recenta ședință de Colegiu Prefectural, Marin Olaru, directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Dâmbovița, a vorbit despre seria măsurilor și submăsurilor de dezvoltare a satului românesc în perioada 2014-2020, precum și despre investițiile în prelucrarea și comercializarea sau dezvoltarea de produse agricole. Următoarele obiective vizează înființarea sau modernizarea unităților de comercializare și introducerea de noi tehnologii pentru dezvoltarea de noi produse și procese, aplicarea măsurilor de protecție a mediului, scăderea consumului de energie și a emisiilor gazelor de seră, promovarea investițiilor pentru producerea și utilizarea energiei din sursele regenerabile și creșterea numărilui de noi locuri de muncă. ,,Mai avem în plan și sprijinirea instalării tinerilor fermieri, care are ca obiectiv creșterea numărului acestora și care încep prima oară activitatea ca șefi conducători de exploatație, fiind încurajați să devină competitivi. Un alt obiectiv este încurajare tinerilor și a familiilor de a se stabili în mediul rural, ceea ce va crea un efect pozitiv al economiei naționale generale. În perioada 2015-2018 au fost înființate 1.185 de firme, cu profil agricol, manageriate de tineri fermieri, care au beneficiat de acest sprijin, instalându-se pentru prima dată la conducerea unei exploatații agricole. Mai avem și înființarea de noi activități neagricole pentru fermieri deținători ai exploatațiilor agricole de mici dimensiuni. În cadrul acestei măsuri avem cinci societăți cu profil de creație pentru articole vestimentare, două saloane de înfrumusețare, opt service-uri auto, opt agropensiuni, zece societăți cu profil IT, trei societăți cu activități de secretariat și contabilitate, o societate cu activitate tipografică, două societăți cu activități de producere, reparare și restaurare mobilier și trei cabinete stomatologice”, a mai precizat Marian Olaru, directorul de la OJFIR. În tot programul 2014-2020, au fost contractate 70.046.440 de euro și au fost plătite până în acest moment aproape 56 de milioane de euro.