15.08.2016 00:18

11 lucrări, la turație maximă

11 lucrări, la turație maximă
Galerie foto

❚ Principala preocupare a societății este întreținerea și repararea drumurilor județene ❚ Printre lucrările importante aflate în desfășurare în acest moment sunt: DJ 715 Buciumeni – Bezdead – care se apropie de final, un sector din tronsonul Ionești – Pătroaia, modernizarea DJ 702 Butoiu de Sus – Dragomirești, precum și modernizarea sectorului de drum Pucioasa - Vulcana Pandele – Șotânga - Teiș. ❚ „În cazul în care există asocieri ale CJD cu consiliile locale atunci participăm și noi la unele dintre ele, mă refer la drumurile comunale. Depinde de procedura de achiziție”

Interviu cu ec. Cristian Mihail Avanu, directorul general al SC Lucrări, Drumuri și Poduri SA

VIOLETA STANCIU

 


 

Rep.: Care sunt lucrările importante pe care societatea le are de executat anul acesta?

- Noi, ca societate comercială, am primit în concesiune de la CJD lucrările de întreținere a drumurilor județene. Deci facem lucrări de reparații și întreținere, dar numai a drumurilor județene.

Rep.: Aveți foarte mult de lucru anul acesta?

- Da. Lucrăm, în momentul de față, la planul de întreținere și reparații a drumurilor județene dispus de CJD, plus de asta avem în desfășurare un număr de 11 lucrări pe OG 28/2013, cu finanțare guvernamentală, tot pentru drumurile județene.

Rep.: Ne puteți detalia?

- Printre lucrările importante pe care le avem, vă pot spune că încercăm să finalizăm lucrarea de pe DJ 715 Buciumeni - Bezdead, la care s-a lucrat și anul trecut. Acum mai avem un rest de executat, pe care încercăm să-l finalizăm. Mai avem la Ionești - Pătroaia un sector unde în momentul de față se lucrează la fundație și urmează straturile 1 și 2 de asfalt. Asta ca lucrări mai importante și mai mari, ca și valoare. La fel, lucrăm la modernizarea DJ 702 Butoiu de Sus – Dragomirești, tot ca o lucrare cu o valoare ceva mai mare. Mai avem niște resturi din anii trecuți, proiecte mai vechi care au ajuns la finanțare anul acesta, plus reparații de întreținere pe drumurile județene. Tot ca o lucrare mare, săptămâna aceasta facem modernizarea sectorului de drum Pucioasa - Vulcana Pandele – Șotânga - Teiș.

Rep.: În afara drumurilor județene, în cazuri excepționale, puteți intra și pe drumurile comunale ale județului?

- Ne ocupăm numai de drumurile județene, iar în cazul în care există asocieri ale CJD cu consiliile locale atunci participăm și noi la unele dintre ele, mă refer la drumurile comunale. Depinde de procedura de achiziție. Poate să fie procedură simplificată, cu încredințare directă de la CJD pe baza contractului de concesiune pe care îl avem, sau participăm la licitație. În momentul de față avem destul de multe lucrări pe partea de întreținere și pe ceea ce înseamnă încredințare directă a CJD. Acesta este motivul pentru care nu am putut să participăm și la altfel de proceduri, cum ar fi licitațiile.