Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



08.12.2017 00:17

Mâine, 9 decembrie,


A A

Ziua Internațională Anticorupție, marcată și în Dâmbovița

Organizația Națiunilor Unite Ziua Internațională Anticorupție, reprezintă un prilej pentru oamenii din întreaga lume de a conștientiza impactul negativ al acestui fenomen asupra cetățenilor și a societății. Această zi reprezintă un prilej pentru a ne reaminti că trebuie să ne asumăm lupta pentru prevenirea și combaterea corupției la nivel individual, prin adoptarea principiilor etice, a transparenței și a responsabilității propriilor acțiuni.

Corupția reprezintă una dintre cele mai serioase amenințări la adresa statului de drept în cadrul societății contemporane, subminând instituțiile și valorile democratice, atentând la ordinea socială și capacitatea statului de a asigura drepturi și libertăți egale cetățenilor săi. Altfel spus, corupția ne afectează pe toți și slăbește respectul față de lege. De aceea, este nevoie de un efort comun pentru prevenirea și combaterea practicilor corupte. Prin toate acțiunile sale, Direcția Generală Anticorupție promovează legalitatea, integritatea, onestitatea și profesionalismul, ca standard atât pentru personalul propriu, cât și pentru cel al Ministerului Afacerilor Interne. În scopul creșterii gradului de educație anticorupție și a simțului civic, precum și în vederea fundamentării unui comportament integru în rândul populației, ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție (SJA) Dâmbovița, împreună cu ofițerii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor desfășura la data de 08.12.2017, activități de informare ce constau în promovarea unor mesaje cu conținut informativ-preventiv anticorupție, prezentarea unor aspecte privind identitatea instituțională a DGA și competențele acesteia. Activitatea se va desfășura în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, începând cu ora 10.00. În acest context, vor fi diseminate participanților flyere cu tematică anticorupție. Fiindcă toate acestea nu ar fi posibile fără sprijinul partenerilor noștri, rugăm cetățenii să ia atitudine împotriva faptelor de corupție și să le sesizeze ori de câte ori este nevoie la Linia Telverde Anticorupție 0800.806.806, apelabilă gratuit din orice rețea fixă sau mobilă sau direct la sediul structurii județene. Reamintim că la nivel local, DGA este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița, al cărui sediu se află în municipiul Târgoviște, str. G-ral I.E. Florescu, nr. 8, telefon/fax 0245/632870, e-mail: [email protected]. Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Muzeul "Casa Romanței" a omagiat Cartea
Șoșocismul de mahala
Constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „TURISM ÎN BUCEGI”
Gabriel Purcaru și-a depus candidatura pentru funcția de primar al municipiului Moreni
Lipsa de medici, „rană deschisă” la Ambulanță
Balerinele din Dâmbovița au strălucit la Concursul Național „Lebăda de Cristal” 2024
La limita guvernării europene
Studiu de fezabilitate aprobat pentru centura orașelor Pucioasa și Fieni
Cutremur de proporții la Găești și Șelaru
Performanță dâmbovițeană la Olimpiada Națională de Română


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Șoșocismul de mahala

Așa ar putea fi caracterizată ciorovăiala grotescă dintre senatoarea bântuită de un egocentrist violent, pe numele ei, pe care îl mai poartă încă, Șoșoacă Ivanovici Diana și soțul ei, la fel de egocentru, Șoșoacă Silvestru, ambii închipuindu-se fiecare buricul Universului. Pe mine, unul, nu mă interesează de unde s-au luat, însă spectacolul, repet, grotesc, pe care îl oferă pe micile ecrane dă... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale