ALINA MAVRODIN VASILIU

Mie-mi place mult de deputatul Zisu şi o ştie şi el. Dar chit că-l pierd din ochi de drag de când nu-l mai văd în prag, nu pot să mă fac că nu există doar pentru că ochii care nu se văd se uită. Are el un farmec aparte, inconfundabil în politica dâmboviţeană şi atunci când dispare-n ceaţa ei groasă, dar şi când apare ca o rază de soare de voturi aducătoare. Ca jurnalist trăiesc neconsolată din cauză că am avut neşansa de a-l fi intervievat doar o singură dată pe deputatul PSD Zisu Stanciu, şi atunci după mari insistenţe. Motivele refuzului iniţial a avut chiar domnia sa gentileţea să mi le dezvăluie.

Cu aleasă prietenie, pot să afirm, mai spre final. Deşi l-am cunoscut prea puţin, spre regretul meu şi al cititorilor noştri, pot să spun că, spre deosebire de alţii care îi par apropiaţi, eu i-am înţeles natura ludică şi expansivă, pe care niciun spirit politic ales nu şi-o poate reprima, oricâte constrângeri nesuferite i-ar impune partidul. Sau partidele! Sau liderii lor. Pur şi simplu am simţit că omul are potenţial. Au simţit-o şi alţii, nu contest.

Doar că simţirile mele jurnalistice nu seamnănă cu (ne)simţirile politice ale unora care pretind de la aleşii neamului să fie un fel de persoane de folosinţă privată, când ele sunt (sau ar trebui să fie!) de utilitate publică. Concret, ca să mă fac mai uşor înţeleasă, spun că bucuria de a dialoga cu dl Zisu, ce-i drept tot într-o toamnă electorală ca aceasta, m-a făcut să înţeleg multe despre strategiile şi tacticile folosite de politicieni. Şi nu doar în relaţiile lor calde cu votanţii, ci şi în cele febrile cu jurnaliştii incomozi.

Pe la primii dau buzna door-to-door, pe la ceilalţi nu vin nici invitaţi, până mor. Candidatul Zisu Stanciu a făcut totuşi o excepţie pentru mine, ocazie cu care mi-a demonstrat nu doar că mă respectă cu orice riscuri, ci şi că nu umblă cu prune în gură ca alţii atunci când are de zis ceva, orice l-ai întreba. Zis-a Zisu, şi n-a zis „au” când l-am înţepat cu întrebările. Ce-i drept, i-o mărturisesc azi, n-am folosit nici eu acele cele mai groase din trusa jurnalistului de investigaţii, fiindcă m-a amuzat încă de la prima întâlnire cu francheţea sa debordantă cu care-mi promitea răspunsuri şi altă dată. Altă dată n-a mai fost, deşi ne-am mai întâlnit de atunci, însă numai pe teritorii străine.

Dar dacă m-aş supăra doar dintr-atâta pe deputatul Zisu Stanciu, ar însemna „să-i ard de vii”, ca să-l citez, pe unii dintre colegii săi parlamentari. Şi colege! Între muţenia lor şi zicerile lui Zisu Stanciu, voi prefera întotdeauna zicerile, fiindcă mutu’ rimează cu urâtu’ şi muta cu tuta. Ba şi cu corupta. Măcar Zisu, când a zis-o, a demonstrat că e un politician viu şi cu sânge fierbinte în instalaţii. Şi nu o „şopârla dosaris”, vorba lui Toma Caragiu, care te lucrează cu sânge rece. De data asta însă ce-a zis Zisu a scos din nou judeţul nostru din izolare mediatică. Iată un scurt fragment din speech-ul său incendiar de susţinere a prezidenţiabilului Victor Ponta: „Am vorbit despre calibru, în seara asta vă spun despre Nero, care a dat foc Romei. Eu vă invit ca, în noiembrie, să dăm foc ultimei rămăşiţe a regimului Băsescu. Să dăm foc în Dâmboviţa, să dăm foc în Alba, în Timişoara, în Arad, la Dărmăne şti, la Caragiale. Să dăm foc în toată ţara, pentru că avem un singur scop: Victor Ponta preşedinte! Ştiţi că eu vin mai rar la dumneavoastră, dar, atunci când vin, scol şi morţii din mormânt!”. Zis-a Zisu... incendiar! Şi totuşi... vreo două - trei „amănunte” au scăpat de sub controlul entuziastului deputat Zisu Stanciu. Unul ar fi că „rămăşiţele regimului Băsescu” nu sunt chiar nişte ciolane putrezite pe care să le fi azvârlit USL-ul la groapa de gunoi după ce-a câştigat în 2012 alegerile cu 70% şi pe care acum n-ar mai rămâne decât să le ardă. Nicidecum!

„Rămăşiţele regimului Băsescu” reprezintă de fapt un sistem instituţional puternic, mai viu ca oricând, cu care mulţi au hotărât să coabiteze foarte strâns, împotriva votului majorităţii românilor. Al doilea „amănunt” ar fi acela că, după dosarele penale de la Referendum nu cred că ar fi bine să-şi mai propună şi altcineva din PSD să scoale morţii din mormânt ca să vină la vot, când e tot mai greu să-i scoţi din case până şi pe cei vii. În final, oricât farmec electoral au nişte ziceri în lumina reflectoarelor, eu sper totuşi că social-democraţii n-or să-l ia pe Nero drept exemplu. Nu de alta, dar Nero a dat foc Romei urmărind ca prin această diversiune să-i distrugă pe creştini. PSD-iştii însă, trag nădejde că n-or să dea foc la toată România, cu orice riscuri, doar ca să-l facă preşedinte pe Victor Ponta, fiindcă aşa le-a zis-o Zisu!

www.alinamavrodin.ro