Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



06.06.2017 00:21

Babel F.A.S.T., ediția a VII-a


A A

Zgomote și "liniști"

Zgomote și

Duminică a trecut, luni a început... în Babel, noi dărâmăm mitul legat de această zi; nu este deloc cea mai grea ci, după un întreg weekend la teatru, am rămas tot aici, pentru că avem de spus povești atât de frumoase, așa cum a fost și cea a Companiei Funamviolistas despre trei femei care și-au regăsit sensul prin muzică. Tot ieri, am continuat să (re)găsim sensuri într-o lume care le acoperă cu noroi. Seara au avut loc două spectacole puternic încărcate emoțional. Este vorba despre Morfina, după Mihail Bulgakov, în regia lui Dumitru Acriș, pus în scenă la Teatrul Kurgan din Siberia. Din motive obiective, spectacolul de la ora 21:30 din Sala Studio, Zgomotul tăcerii al ITI Algeria nu s-a mai jucat, dar va fi reprogramat pentru o dată anunțată în prealabil. Pe Platoul Prefecturii, Adam Read a pregătit un spectacol nou, ca orice clovn serios care se respectă, cu (Pierduta) roată a timpului (The lost wheels of time) ce se învârte undeva, neștiută și de neoprit. De la ora 21:30, pe Platoul Prefecturii, Taraful de la Gorj a adus voie bună, cu muzică autentic românească. Fiți la BABEL !

Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște

Program BABEL F.A.S.T 2017

Astăzi, 6 iunie

11:00 – Foaier, Întâlnirile BABEL (actori, presă, invitați; deschise publicului)

11:00 – Sala Oglinzilor, Workshop Scott Johnston, Scoția

16:00 – Sala Oglinzilor, Workshop Joăo Mota, Portugalia

17:30 – Platoul Prefecturii, Circus Mundi, regia: Ovidiu Mihăiță, Auăleu, Timișoara

19:00 – Sala Mare, Edmond, după David Mamet, regia: Andrei Dinu, Teatrul Municipal Baia Mare

21:00 – Sala Studio, Vechiul porumbar, regia: Nikolai Veprev, Teatr Nikoli, Polonia

21:30 – Platoul Prefecturii, Concert Lazuz, Israel

23:00 – King Pub, Petrecere Românească

Mâine, 7 iunie

11:00 – Foaier, Întâlnirile BABEL (actori, presă, invitați; deschise publicului)

16:00 – Sala Oglinzilor, Workshop Joăo Mota, Portugalia

17:00 – Liceul de muzică „Bălașa Doamna”, Workshop Cătălin Crețu, România

17:30 – Platoul Prefecturii, Impresario, regia: Nikolai Veprev, Teatr Nikoli, Polonia

19:00 – Sala Mare, Salta para o Saco, regia: Joăo Mota, Comuna Teatro de Pesquisa, Portugalia

19:00 – Platoul Prefecturii, Concert Battle of the Sound

20:30 – Foaier, Lansare carte „Toca se povestește”, antologie îngrijită de Florica Ichim

21:00 – Sala Mare, Ultima piesă, regia: Okbaoui Cheikh, ITRAN, Algeria

21:30 – Platoul Prefecturii, Concert Hteththemeth, România

23:00 – King Pub, Petrecere Portugheză



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

„Cavaleri de Târgoviște”
Urcând treptele duhovnicești spre Înviere
Programul național pentru reducerea abandonului școlar
Nouă achiziție de carte veche la Arhiepiscopia Târgoviștei
Copiii de la Centrul de zi „Sfânta Maria” în vizită la Mănăstirea Bâldana
Ajutor pentru Centrul de copii cu Autism și Sindrom Down „Sfânta Maria”
Meditație la Duminica a 3-a din Post
Încep înscrierile pentru clasa pregătitoare
Proiect de relocare a Grădiniței nr 2
Biblioteca Județeană „I.H Rădulescu” Dâmbovița, acreditată ERASMUS


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Lovituri sub centură… electorale

Din punct de vedere politic electoral, se pare că poporul român nu se poate vindeca, mai ales „clasa politică”, grotescă și iresponsabilă. Au trecut 35 de ani de la ceea ce încă numim „revoluția română”, și visul democrației ideale s-a spulberat în deșertul… deșertăciunilor și rătăcim năuci printr-o Uniune Europeană care, existențial, ne-a aruncat într-un haos distopic.

[citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale