Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



20.08.2021 00:16

O nouă serie a proiectului de EDUCAȚIE MONTANĂ


A A

Zeci de tineri, aventuri la înălțime în Bucegii dâmbovițeni

Zeci de tineri, aventuri la înălțime în Bucegii dâmbovițeni

A.V.


În perioada 2-6 august 2021, la Complexul Turistic Cerbul situat la limita dintre masivele Bucegi și Leaota, s-au desfășurat activitățile teoretice și practice ale unei tabere tematice, de educație montană pentru tineret, organizată de Asociația Ecologică Floare de Colț, în parteneriat cu Asociația Chindia Jurasic Park, cu finanțare din partea Consiliului Județean Dâmbovița. Un număr de 32 de tineri, din școlile: Mănești, Tătărani, Căprioru, Perșinari, precum și de la Liceul “N. Ciorănescu” Târgoviște” coordonați de monitori ai asociației, au deprins tainele muntelui participând la multiple activități de alpinism, speologie, orientare cu busola, ecologizare și refacere a marcajelor turistice din zonă. Astfel, prima zi, a fost dedicată unei inedite drumeții pe o potecă bine întreținută care duce spre captarea construită în 1952, a cursului pârâului Raciu. Au fost văzute galerii antropice sau mici abri-uri, apărute lângă vijelioasa apă, plină de săritori și cascade. Ziua a doua a fost dedicată zonei carstice Rătei, cu drumeție până în Cheile Răteiului, prilej de a face tururi de orizont spre Cariera Lespezi sau spre Bucegi, de a vorbi despre exocarst (chei, lapiezuri) sau de a explora endocarstul din Peștera cu bolovan din chei, de a mânca zmeură sau chiar fragi, de a vedea șisturi cristaline de Leaota sau chiar cuarțite. După amiaza a fost dedicată atelierului de orientare sportivă, de învățare a lucrului cu busola și alergării, în echipe, pe un traseu-școală, format din 11 posturi. Ziua a treia a fost alocată unor probe pline de adrenalină, cățărarea pe stâncă (tip manșă, adică asigurată) și rapelul. Faptul că o parte din copii au făcu probele de două ori, spune totul despre interesul lor pentru acest tip de activitate, iar cealaltă jumătate de zi a fost folosită pentru ecologizarea traseului spre Căprioara și pentru refacerea unor marcaje pe același traseu. Câteva obiective turistice din zonă (Hidrocentrala Dobrești, fosta colonie muncitorească Dobrești, tabăra Vânătorul, Cheile Orzei, Lacul Scropoasa) au fost abordate în următoarea zi, de-a lungul unei grele, dar frumoase drumeții de aproape 8 ore. Probă de anduranță, dar și de lucru în echipă. A urmat pregătirea clasicului foc de tabără, iar seara a fost condimentată cu cântece de munte, interpretate la chitară. La final, elevii au primit diplome și insigne, dar cel mai mare câștig a fost, au recunoscut ei și cadrele didactice, marele bagaj de cunoștințe și informații despre munte, despre educația montană, însușite prin intermediul metodelor non-formale. Acest proiect face parte din programul “Natura ne învață primii pași în viață” și va contribui astfel la promovarea și protejarea Rezervațiilor și monumentelor din Parcul Natural Bucegi și va stimula participarea tinerilor la activități de educație ecologică montană.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Situație sumbră la parcul auto al Ambulanței
Polițiștii au împânzit drumurile publice
Cercetat de polițiști pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere
Jandarmii, în acțiune de prevenire pentru siguranța elevilor
Atelier antidrog pentru asistenții sociali
Direcția Silvică Dâmbovița Gestionează 45% din suprafața forestieră a județului
Tânăr cercetat pentru inducerea în eroare a polițiștilor
Schimbări pentru Complexul de Vânătoare de la Bolovani
228 de locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European
Percheziții într-un dosar de trafic de persoane


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)

GEORGE COANDĂ


Un binecunoscut filosof francez Bernard-Henri Levy a deconspirat cum că „suntem în mijlocul celui de-al Treilea Război Mondial”, și că pericolul de moarte, cu toate că pare paradoxal, ne vine din pricina acelei „mari alianțe între islamismul radical și ortodoxia rusă”. Beijingul, totuși, în înțelepciunea lui milenară îndeamnă „părțile relevante... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale