Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



29.07.2020 00:17

În Dâmbovița, pentru nerespectarea restricțiilor contra COVID-19,


A A

Zeci de amenzi usturătoare

Zeci de amenzi usturătoare

❚ Au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.500 de lei, dintre care 41 pentru încălcarea măsurilor de protecție individuală

 

V.A.


La nivelul județului Dâmbovița, polițiștii din cadrul I.P.J Dâmbovița continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19, cât și pentru asigurarea unui climat de ordine si siguranță publică. Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost organizate 10 acțiuni punctuale, iar echipele de control au efectuat verificări la 98 de obiective/ locații și in 101 mijloace de transport. De asemenea, au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.500 de lei, dintre care 41 pentru încălcarea măsurilor de protecție individuală. Ieri, conform DSP Dâmbovița: • Persoane confirmate cu COVID-19: 1.682 (51 persoane ieri) • Persoane vindecate, în total: 491 • Persoane decedate de la debutul pandemiei: 58 • Persoane aflate în carantină la domiciliu/ adresa declarată: 422 • Persoane aflate în izolare la domiciliu : 30 Reprezentanții ISU “Basarab I” Dâmbovița au efectuat 43 de misiuni privind transportul persoanelor confirmate cu COVID-19 la unitățile spitalicești, respectiv misiuni pentru transportul materialelor medicale sau pentru decontaminarea tehnicii și a personalului care a participat la acțiunile de transport. Totodată reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița au efectuat 30 de misiuni privind transportul persoanelor suspecte/confirmate cu COVID-19 la unitățile spitalicești precum și pentru transportul probelor biologice recoltate iar cei ai DSP Dâmbovița au efectuat 2 misiuni de transport al probelor biologice. Recomandăm cetățenilor să manifeste seriozitate și responsabilitate în ceea ce privește respectarea măsurilor de distanțare fizică și a celor de igienă sanitară, pentru a nu pune în pericol atât propria viață cât și întreaga comunitate. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritățile tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forțele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activități de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus. Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

CENTRUL JUDEȚEAN DE COMUNICARE ȘI INFORMARE PUBLICĂ AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)
Peste 1500 de elevi au plantat pomișori la Târgoviște
Muzeul „Casa Romanței” a omagiat Cartea
Marian Tănase, noul subprefect al județului Dâmbovița
,,Anul acesta mielușelul nu prea va mai fi pe mesele oamenilor’’
Muzeul "Casa Romanței" a omagiat Cartea
Șoșocismul de mahala
Constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „TURISM ÎN BUCEGI”
Gabriel Purcaru și-a depus candidatura pentru funcția de primar al municipiului Moreni
Lipsa de medici, „rană deschisă” la Ambulanță


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)

Pe măsură ce alegerile prezidențiale din România de peste Prut/Republica Moldova se apropie, Kremlinul putinist n-o slăbește din cătarea lui criminală. Printre armele pe care deja le-a pus în bătaie sunt și politicienii românofobi, unii dintre aceștia de neam românesc (!?), și politruci ruși de la Tiraspol, și găgăuzii delicatetei bașcane Evghenia Guțul cu sufletul tot dăruit țarului Putin și cu un kalașnikov pitit sub fustă. Este... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale