GEORGE COANDĂ

Trăim vremuri răvăşitoare. Mintea românilor refuză să le înţeleagă. Şi se întreabă năuci unde vor ajunge. Cum le va fi viitorul. N-au un răspuns. Şi nici nu-l pot avea atâta timp cât nici cei ce se dau de politicieni nu-l au. Au, în schimb, o poftă nebună de putere. Şi de asta nu se pot sau nu vor a se lecui.

Le vine această boală cronică din veacul fanariot. Pentru că este ceva extrem de curios să constaţi că, oricât de fioros ar zăngăni cătuşele DNA şi oricât de mulţi corupţi şi corupători – regimente întregi – sunt săltaţi şi trimişi la odihnă în „beciul domnesc”, unii scăpând cu te miri ce pedeapsă dată de instanţe, ba, ceva şi mai curios, întorcându- se pe la casele lor aureolaţi de... glorie martirică (păi, ca la noi la nimenea!), cu atât mai mult corupţia, sub diferite chipuri, înfloreşte în bătătura românească. Îţi vine să crezi că, dacă n-ai făcut nicio „vizită” la „beciul domnesc”, n-ai niciun fel de „valoare de întrebuinţare”, nu ai faţă de VIP, nu meriţi să fii invitat, cu o reverenţă, în emisiuni de televiziune, şi nu oriunde, ci pe posturile naţionale. Sunt nişte răsfăţaţi ai sorţii. Devin un fel de „lider maximo”, urcând senzaţional rating- ul. Toată povestea, basmul, telenovela asta de-i zice herr Iohannis „reformarea clasei politice”, este precum jocul ăla al copilăriei „de-a baba oarba”. Ori precum zicala: „Prinde orbu’, scoate-i ochii”. Un caz celebrisim: Gigi/George/Gheorghe Becali.

Da, este un adevărat „studiu de caz”. Este mai în văzul lumii decât înainte de popasul în „beciul domnesc”. A intrat gură mare pe porţile de la... Poarta Albă şi a ieşit... scriitor. Şi nu de orice scrieri. Ci ştiinţifice! Personal n-am nimic cu personajul, chiar îmi este simpatic. Dar este un exemplu ilustrativ. Deci intri la „beciul domnesc” de la Poarta Albă – odinioară gulag bolşevic -, şi, de acolo, ieşi... albit de păcătee. Este un titlu de „mândrie naţională”! ha, ha!, cum s-ar exprima atât de sugestiv dom’ Băsescu, pe care-l ocoleşte cătuşa DNA-ului cu obstinaţie, meritând-o cu prisosinţă. Însă ce să vezi şi să nu-ţi vină să crezi, ha, ha! Domnia sa este apărat de o metafizică imunitate şi se crede el îndreptăţit... să reformeze „clasa politică”. Pardon şi mersi! Ei bine, trăim vremuri... O, nu răvăşitoare! Am greşit. Rectific. Trăim, stimaţi compatrioţi, vremuri de „împliniri măreţe”. (N.B. În ţara lui Dracula. Nu?)