În sfârşit, au trecut şi alegerile prezidenţiale, ediţia 2019. S-a ales, adică românii şi-au ales baciul de ţară, şi de acum încolo, hai la treabă, că este, slavă Domnului, multă, foarte multă de făcut. Ceea ce este de spus este legat de faptul că, între cele două tururi, campania electorală a fost pentru mulţi români, şi enervantă, şi irelevantă, şi ca la noi la nimeni, adică, electorii nedumeriţi şi-au sucit capul ba la dreapta, ba la stânga ca să priceapă cam ce proiect de ţară le vor oferi cei doi candidaţi pentru Cotroceni. Mai mult, au trebuit să ghicească ofertele. Şi aşa, cu un noian de nedumeriri în suflet, s-au dus la urne. Beneficiind de cele trei zile puse la dispoziţie de palatul Victoria pentru diaspora, ei bine, diasporenii, cu speranţa că, într-o zi, patria îi va chema acasă, găsind aici o viaţă ceva mai bună decât la plecare, s-au repezit în masă la urne, chiar dacă, pe la unele secţii, urnele au fost improvizate din… pubele. (Să nu se-nţeleagă că au fost aruncate voturi în lada de gunoi). Rămâne o chestie pitorească. Toată ziua de ieri a fost una petrecută cu „sufletul la gură” şi cu ochii lipiţi de ecranul televizorului. Atât de fanii lui Klaus Werner Iohannis, cât şi de cei ai Vioricăi Dăncilă, dar şi de ceilalţi nealiniaţi, din firească, dar şi îndreptăţită curiozitate, de a ştitu, cetăţean al patriei, cine îţi va fi cârmuitor al sorţii din 25 noiembrie 2019 pentru un cincinal.O observaţie de fond: cu tot frigul de afară, românii au asaltat urnele. Peste aşteptări. Cu disperare, indiferent de opţiuni, şi-au zis că nu mai este timp de pierdut. Votul lor, repet, indiferent de opţiuni, s-a numit SPERANţă. Căci, SPERANţA moare, în orice împrejurare, ultima. Fostul/actualul preşedinte al României şi-a adjudecat o victorie covârşitoare. Dealtminteri era de aşteptat. Aproape că a alergat singur înapoi la Cotroceni. PSD este aruncat dur în corzi. La o analiză lucidă, trăgând lecţiile neccesare, amare acum, este obligat să recunoască: a pierdut pe propria mână. Un dezastru. Şi nici nu şi-a susţinut cu tragere de inimă candidatul. Dar şi Klaus Iohannis Werner este obligat, fără să piardă timp, să-şi respecte acta, non verba, promisiunile făcute naţiunii române. O naţiune care-şi aşteaptă salvarea într-al 12-lea ceas. Deci, la treabă! Şi, vorba ardealeanului, câ ardelean este şi domnul preşedinte: No, haida!