Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



05.12.2018 00:19

Editorial


A A

Vnimanie! Război la gardul României…

Vnimanie! Război la gardul României…

GEORGE COANDĂ


… iar gardul, de fapt, frontieră a flancului de sud-est al NATO/UE e gata să ia foc. Dincolo de vorbele liniștitoare (vorben vânt) ale staff-ului politic și de stat șezător în cele trei palate ale Puterii (în gâlceava belicoasă aflându-se, în bună tradiție strămoșească, băgându-ne-n spaimele morții) cum că, iubiți concetățeni, focul ăla n-o să vă ardă, românii, care s-au cam fript, de vreo două secole – istoria depune mărturie limpede – cu incendiile/invaziile rusești, n-au cum să stea fără grijă pe „cuptior” și trăgând tutun amăgindu-se că bunul Dumnezeu o să-i pitească/ferească sub barba Sa. Stop gluma! Că, stimați compatrioți, nu e de glumă. Vnimanie! Adică, atenție (mărită) pe rusește, șiretul țar Vladimir Putin a declanșat ofensiva – a început-o cu readucerea la „Mama Rusie” a Crimeei (și ca să fiu, istoricește, obiectiv, avea, într-un anumit fel, îndreptățire să o facă) – de refacere, cu anasâna, a „Imperiului Roșu”, de astă dată capitalist mafiot. Prada, la îndemână: Ucraina (mărginașă). Un stat, de altminteri – orice ar spune Kievul, ăsta e adevărul pe care îl știe toată lumea – fals și gonflat de „papașa” Stalin. Este o înjghebare peticită cu pământuri ale altora: polonezi, români, unguri, slovaci și… ruși. Dacă de la Polonia, România, Ungaria și Slovacia (Cehoslovacia odinioară), Stalin le-a răpit cu „binecuvântarea” lui Hitler, apoi ale foștilor mari aliați (Statele Unite și Marea Britanie), în Estul „țării de la margini”, Moscova, înfiorată însă de recunoștință de fiică – apropo de Rusia kieviană, în fond, mama marii Rusii, a lipit un teritoriu (un cadou) locuit de ruși. Așa că șiretul și restitutorul Vladimir Putin nu a întețit chiar aiurea pălălaia în meleagul lui Bogdan Hmelnitki, pornind de la Marea Azov. Căci acestei mări i-a dat foc. De ce dintr-acolo? Ca să ajungă, strategic, în sudul Ucrainei, reînviind Novorossia, până la gurile Dunării și nu doar până la limanul Nistrului (unde se întinsese în alte vremuri). Iar Kievul a acționat stupid, crezând că, dacă amenință Kremlinul cu războiul… de apărare, o să-i sară, quickly, UE/NATO în ajutor „manu militari”. A și cerut asta. Răspunsul a fost: nein / no! Că, Donald Trump, Angela Merkel, Theresa May, Emmanuel Macron or fi făcut cu degetul Kremlinului (praf în ochii lumii) dar, deunăzi, la Buenos Aires, la summit-ul G20 – cred că ați băgat bine de seamă – i-au strâns călduros (diplomatic?) mâna țarului Putin și, fără nicio reținere, s-au tras cu el în „poza de familie”. Eu, unul, mă întreb – și nicidecum într-o doară, Bucureștiul s-a prins cum stau lucrurile (geopolitic) în acest colț de Europă? Cu adevărat. Și că, năuca dezbinare / ură care a cuprins schizofrenic nația română (e drept, pusă la cale și din afară, nu numai dinăuntru) este exact ce îi pică bine acum Kremlinului? Bref: desfășurarea aia „impresionantă” de „tehnică de luptă” trecută pe sub Arcul de Triumf, la 1 Decembrie (Ziua Națională și celebrarea Centenarului Marii Uniri), vă spun eu, nu l-a impresionat pe țarul Putin, niet!, iar pe români nu ar trebui să-i trimită liniștiți la culcare. Oricâte trupe NATO își vor zăngăni armele pe pământ, în cer și pe mare, la gurile Dunării!



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Să nu ne uităm istoria
Mincinoșii lui Putin (II)
Mincinoșii lui Putin (I)
Prioritățile UE în 2025
Capitalism…comunist bruxellez
România în 2025
"Schimbare de gardă" la Universitatea "Valahia"
Mulțumim, Europa!
Păi ce, e de colo să ai șefia NATO pe mână!?
Alergăm și observăm


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale