GEORGE COANDĂ

Recent, la umbra bătrânului Turn Chindia, străjuitor de secole al Târgoviştei şi lângă „ruinurile” Curţii Domneşti, a luat sfârşit ediţia a II-a a Festivalului „Dracula”, despre care am făcut zicere într-o luare de atitudine publicată, deunăzi, în coloanele „Jurnal de Dâmboviţa”. Am făcut-o ca specialist în domeniul istoriei culturii şi civilizaţiei şi ca jurnalist cultural cu ceva vechime la activ. Cu o certă expertiză, deci.

Ca atare, nu mai revin la faptul că motivaţia şi managementul festivalului au fost total neinspirate, adaug doar atât - şi este un semnal de alarmă pentru organizatori – că, dacă se va reîncălzi aceeaşi ciorbă ediţie de ediţie (domnia lui Dracula ot Târgovişte), festivalul va eşua în rutinierism şi în penibil, în caricaturizarea unui domnitor erou. Reiterez propunerea din luare de atitudine: reluarea prestigioasei manifestări care a fost Festivalul de teatru istoric.

Şi acum, vorba franţuzului, „revenons à nos moutons”. Adică la „punerea în scenă” de la festivalul de vineri, 19 iunie. Un fel de spectacol în aer liber, la ceasuri nocturne, şi care s-a voit una „di granda”. Dar a fost o făcătură SF, autorul scenariului luând-o pe mirişte, cu alte cuvinte, pe lângă istorie. Cineva mi-a explicat că la vulg, la marele public, deci, pe ideea de turism cultural-istoric aşa ceva prinde, stârneşte emoţii tari, este un fel de breaking-news dramatic ş.a.m.d. Bon, cică ar fi de bonton. Dar ce facem cu adevărul istoric, cu educaţia în spiritul acestui adevăr, cu retrezirea cinstită a sentimentului patriotic? Se pare că pe asemenea principii organizatorii nu dau nici două cepe degerate.

Şi, astfel, spectatorilor de vineri noaptea li s-au urzit, cu impardonabilă premeditare, câteva „vesele” falsuri. Să le luăm pe rând: la nicio curte domnească din Ţările Române extracarpatice în Evul Mediu, nici la Târgovişte, nici la Suceava, sub orice formă nu s-a practicat turnirul. Ceea ce s-a oferit publicului a fost o… găselniţă; pe fundalul alcătuit din două panouri plasme s-a proiectat cu obstinaţie Biserica Mare aulică de la Curtea Domnească, eclezie care, de fapt, a fost ctitorită de Petru Cercel la peste un veac de la ultima domnie a lui Vlad Ţepeş; în afara bătăliei din martie 1460, în care Vlad Ţepeş a repurtat victoria asupra pretendentului Dan la domnie, susţinut de trupe stipendiate de negustorii braşoveni, nu a mai existat o altă bătălie în Transilvania, aşa cum s-a fantazat în „telenovela” de vinerea trecută, ci doar câteva raiduri împotriva saşilor care au găzduit câţiva râvnitori la tronul de la Târgovişte.

Şi au mai fost vreo câteva alte inadvertenţe. La care mai este de adăugat fondul muzical cu totul străin epocii în care a domnit Vlad al III-lea Basarab, alias Ţepeş. Iar idila din spectacol a fost de o perfectă siropozitate. Cum la fel de inadecvată a fost şi denumirea de „gardă a cetăţii”, ceea ce nu este în spiritul limbii din acea vreme. Corect ar fi fost „straja cetăţii”, cuvântul „gardă” fiind un neologism intrat în uzul limbii române, din franceză, în secolul XIX. Nu ştiu cu ce istorici s-a consultat „dramaturgul” scenariului. Sau nu.

Îmi este de neînţeles faptul că organizatorii festivalului nu s-au obosit să invite la o consultare specialişti în istorie medievală şi culturală din Târgovişte. Şi, slavă Domnului, avem câţiva de ţinută şi expertiză academică. Dar cine să-i asculte? De dragul… turismului cultural-istoric – nu-i aşa? – e „de bine” să dăm istoria la întors. Ok! Dar cui îi este de folos? Vom trăi şi vom vedea. Niciun secret nu ţine o veşnicie.