Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



16.01.2020 00:09

Președintele Federației Române de Volei


A A

Vișan nu le vede bine pe chinezoaicele transferate de CSM Târgoviște

Vișan nu le vede bine pe chinezoaicele transferate de CSM Târgoviște

❚ „Dacă au avut transferul pentru România semnat pe 6 ianuarie și înregistrat pe 9, ele nu mai trebuia să joace pe 11 ianuarie pentru echipa lor din China. E greșeala jucătoarelor” ❚ „Regulamentul FIVB spune foarte clar că, după ce au semnat cu un club din străinătate, nu mai au voie să joace în țara lor, la nicio echipă. 100% vor fi suspendate” ❚ „Cui i-a trecut prin cap că cele două jucătoare vor continua să joace în China? Am primit o sesizare luni, pe 13 ianuarie, din partea rivalilor din România ai echipei din Târgoviște, Blaj și Dinamo” ❚ „Eu unul nu-mi explic cum nu s-a sesizat federația chineză sau cum a permis asta clubul de acolo, de vreme ce ele nu mai erau înregistrate ca valide de joc în China? Ca idee, acolo au jucat pe fals”

 

COSTIN MIHAI

 


 

Gheorghe Vișan, președintele Federației Române de Volei, a comentat situația incredibilă a chinezoaicelor Yao Li și Peyian Chen, care au semnat contracte de joc cu CSM Târgoviște pe 6 ianuarie, înregistrate pe 9 ianuarie, în schimb au continuat să joace în țara natală, pentru Guangdong Evergrande, pe 11 ianuarie. Oficialul federal a transferat cazul către Federația Internațională de Volei, de unde așteaptă un răspuns. În schimb, lea recomandat celor de la CSM Târgoviște să nu le folosească pe asiatice, dovadă că nu au evoluat ieri, cu Universitatea Cluj.

Rep.: Până la urmă, cele două jucătoare din China sunt apte de joc pentru CSM Târgoviște?

- Am transmis o hârtie la FIVB, prin care am solicitat punctul de vedere vizavi de această situație. Dacă au avut transferul pentru România semnat pe 6 ianuarie și înregistrat pe 9, ele nu mai trebuia să joace pe 11 ianuarie pentru echipa lor din China. E greșeala jucătoarelor. S-au mai întâmplat chestii din astea, iar sportivii în culpă au fost sancționați de FIVB, prin suspendări ce au mers până la un an de zile. După mine, vina e în China.

Rep.: Ați înregistrat transferurile chinezoaicelor la Federația Română de Volei?

- Sigur că da, pe data de 9 ianuarie. Cui ia trecut prin cap că cele două jucătoare vor continua să joace în China? Am primit o sesizare luni, pe 13 ianuarie, din partea rivalilor din România ai echipei din Târgoviște, Blaj și Dinamo. Și Blaj a vrut să cumpere din China, numai că de la un alt club, iar asiaticii au spus că le dau transferul jucătoarelor, să se încadrează în termenul limită pentru România, adică 10 ianuarie, dar că pe 11 ianuarie se joacă etapă la ei, apoi le lasă să vină aici. Cei de la Blaj nu au acceptat. Președintele e jurist și s-a prins imediat de șmecherie.

„Chinezoaicele nu au nici viză să intre în România”

Rep.: Credeți că cei de la Târgoviște au cunoscut că jucătoarele vor evolua în China, chiar dacă nu mai aveau acest drept?

- Nu știu. În aplicația de transfer, semnează pe ea clubul din China, federația din China, clubul din România (Târgoviște), federația din România, apoi FIVB. Eu unul nu-mi explic cum nu s-a sesizat federația chineză sau cum a permis asta clubul de acolo, de vreme ce ele nu mai erau înregistrate ca valide de joc în China? Ca idee, acolo au jucat pe fals.

Rep.: În acest moment, Yao Li și Peyian Chen sunt bune de joc pentru CSM Târgoviște?

- Nu. Eu i-am spus președintelui de la Târgoviște să nu le bage în teren să joace, până nu va oferi FIVB un punct de vedere, altfel riscă să piardă meciurile în care le-a folosit. În opinia mea, cele două chinezoaice vor avea o sancțiune dată de FIVB, adică o suspendare.

Rep.: În condițiile date, asiaticele nu vor mai apuca să joace pentru Târgoviște în acest sezon?

- Deocamdată, ele nu au nici viză să intre în România, dacă vor mai veni vreodată pe aici.

„Mă deranjează că acel club din China și-a permis să le folosească”

Rep.: Situația este una delicată, de vreme ce clubul din Târgoviște a angajat niște cheltuieli pentru realizarea transferurilor.

- Târgoviște poate solicita recuperarea grilei de transfer, având în vedere cele întâmplate. Din ce am înțeles, jucătoarele pot primi de la FIVB și o amendă de 10.000 euro.

Rep.: Bun, dar CSM Târgoviște nu poate folosi aceste jucătoare, întrucât s-a închis perioada de transferuri.

- Absolut.

Rep.: Mai ales că a și renunțat la trei jucătoare?

- Au vrut să renunțe la ele, dar le-a spus cel de la Competiții că nu se mai pot duce nicăieri, pentru că a trecut perioada. N-au nicio vină cei de la Târgoviște, părerea mea este că au fost păcăliți în cazul chinezoaicelor. I-am spus și președintelui Cristi Savu, că ar fi trebuit să-mi solicite o părere, chiar îl ajutam. I-a luat valul, să le transfer repede, mai ales că sunt jucătoare destul de bune. Îmbătați probabil de succesul că a reușit să le transfere, au omis treburi de genul acesta. Noi, ca federație, suntem în relații deosebite cu CSM Târgoviște. Eu am avut o problemă cu o singură persoană de acolo, dar care acum nu mai are nicio treabă mare cu clubul. Pe mine mă deranjează că acel club din China și-a permis să le folosească, practic, le-a expus pe jucătoare. Practic, riscă o suspendare, inclusiv de la loturile naționale, în pragul Olimpiadei din 2020. Regulamentul FIVB spune foarte clar că, după ce au semnat cu un club din străinătate, nu mai au voie să joace în țara lor, la nicio echipă. 100% vor fi suspendate.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Bezdead rezistă pe podium în Seria Nord
Apar campionii la înot
Aninoasa pierd primul meci
Medalii la judo pentru CS Târgoviște
Sute de copii din 6 județe, prezenți la Nucet
Victorie importantă în finala mică
Să vină finalul!
Ziduri egalează pe Titu
Înfrângere la București
Bucșani s-a oprit în Etapa Regională la Cupa Satelor


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Șoșocismul de mahala

Așa ar putea fi caracterizată ciorovăiala grotescă dintre senatoarea bântuită de un egocentrist violent, pe numele ei, pe care îl mai poartă încă, Șoșoacă Ivanovici Diana și soțul ei, la fel de egocentru, Șoșoacă Silvestru, ambii închipuindu-se fiecare buricul Universului. Pe mine, unul, nu mă interesează de unde s-au luat, însă spectacolul, repet, grotesc, pe care îl oferă pe micile ecrane dă... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale