Textul evanghelic ne prezintă una dintre numeroasele minuni săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos, pe când propovăduia. Minunea se petrece în localitatea Capernaum, cetatea de suflet a Mântuitorului, amvonul propovăduirii sale. Mântuitorul S-a aplecat cu dragoste spre oameni, a ascultat şi a împlinit rugăciunile celor ce au venit la El, a vindecat pe bolnavi, a dăruit iertare păcatelor, a întărit credinţa şi i-a ajutat să ajungă la frumuseţea cea dintâi.

Avem în faţa ochilor duhovnice şti această Evanghelie, pentru a medita şi a învăţa din ea cum se cuvine să ne rugăm, cu ce virtuţi să ne îmbogăţim sufletul şi cum să ne comportăm unii cu alţii, cum să ne raportăm la cei bolnavi şi mai ales ce atitudine să avem faţă de Dumnezeu, Domnul şi Stăpânul vieţii noastre. În faţa Mântuitorului este adus de patru prieteni un om neputincios, slăbănog. Evanghelia ne spune că „văzând credinţa lor”, este vorba de un plural, a început să vorbească cu slăbănogul: „Îndrăzneşte, fiule!” „Iertate sunt păcatele tale”. Înainte de a tămădui pe bolnavi, Domnul nostru Iisus Hristos îi întreba despre credinţa lor: „Crezi că pot să fac aceasta?” De obicei, credinţa era a celui care cerea vindecare. Minunea se săvârşea pe fondul credinţei mărturisite. Cu alte cuvinte, conlucrarea lui Dumnezeu cu credinţa omului. De data aceasta, nu ni de spune că a văzut credinţa lui, nici nu L-a întrebat crezi că pot să te vindec? Ci, pe baza credinţei celor patru prieteni, Fiul Lui Dumnezeu săvâarşeşte această minune. Credinţa este un dar de la Dumnezeu, dar ea este şi o lucrare omenească. Dumnezeu a dat fiecărui om sâmburele de credinţă, dacă el nu încolţeşte şi nu aduce roade vina o purtăm noi. Ca să ai o credinţă vie şi puternică, trebuie să împlineşti, mai ales, două lucruri faţă de ea: să ai curaj faţă de adevărurile credinţei şi în al doilea rând să o îngrijeşti Cei patru prieteni participă la credinţa lui, la procesul de vindecare, la minunea pe care Hristos a făcut-o cu el. Procesul adevăratei vindecări se petrece pe două planuri: unul medicamentos pe care îl aplică doctorul cu ştiinţa sa şi altul este al psihicului, al sufletului. Sufletul se angajează prin rugăciune şi prin credinţă. Rugăciunea este expresia credinţei, iar faptele cele bune dau valoare credinţei.

Preot Ion Muşat, Parohia Mărginenii de Sus