Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



26.02.2015 14:41

La numai un punct sub liderul Coada Izvorului


A A

Viitorul Găești forțează o promovare în Onoare

Viitorul Găești forțează o promovare în Onoare
Viitorul Găești vrea ca în doi ani să facă saltul de la Promoție la Liga a IV-a

❚ „Avem transferurile a trei jucători care au evoluat în Liga a IV-a la Produlesti, ca Mihai Mielușică, Robert Floricică și Ionuț Puflea. La ce echipă avem acum, ne spulberăm adversarii în retur”, ne-a transmis președintele Florin Popescu ❚ „Nu avem susținerea primăriei, deși am făcut o cerere în acest sens încă de anul trecut. Nu am primit nici măcar un răspuns, așa că punem bani din buzunar pentru arbitraj și transport

COSTINEL NEAGU


Până nu demult, orașul frigiderelor avea echipă în eșaloanele naționale, Utchim Găești evoluând în Liga a III-a. Acum, la Găești, fotbalul mai este reprezentat doar la nivelul Ligii a VI-a (Promoție). Campionatul a fost început de două echipe, Viitorul și Progresul, însă ultima l-a abandonat în această iarnă. Doar Viitorul mai continuă în Seria Vest, unde ocupă locul 3, la un singur punct distanță de liderul AS Coada Izvorului. „Am avut un tur bun de campionat, chiar dacă am pierdut două meciuri din cauza lipsei de jucători. Noi avem în plan promovarea în Onoare și suntem în grafic, având de recuperat un singur punct față de Coada Izvorului. La ce echipă avem acum, ne spulberăm adversarii în retur. Vrem ca la sfârșit să terminăm pe primul loc și să promovăm în Onoare”, ne-a transmis președintele Florin Popescu.

Întăriri din Liga a IV-a pentru promovare

Viitorul are ca prim obiectiv promovarea în Onoare, pentru ca apoi să forțeze o promovare în istorică în Liga a IV-a. Conducerea clubului va transfera mai mulți jucători, unii dintre ei evoluând chiar și în Liga a IV-a. „Vrem să ne prezentăm cât mai bine în retur. Avem transferurile a trei jucători care au evoluat în Liga a IV-a la Produlesti, ca Mihai Mielușică, Robert Floricică și Ionuț Puflea. Lotul nostru numără în acest moment 21 de jucători, noi având dubluri pe toate posturile”, a mai spus Florin Popescu. Deși mai mulți componenți ai echipei au avut oferte de a juca în Liga a IV-a, au preferat să rămână la Viitorul, deși nu au niciun avantaj financiar.

„Avem o echipă frumoasă, cu băieți de mare caracter. Câțiva au avut oferte de a juca pe bani frumoși în Liga a IV-a, dar au preferat să rămână aici. Nu avem susținerea primăriei, deși am făcut o cerere în acest sens încă de anul trecut. Nu am primit nici măcar un răspuns, așa că punem bani din buzunar pentru arbitraj și transport. Din retur, vom avea un sponsor, pe Aurel Bojin, care ne-a achiziționat deja un rând de echipament. Cu ajutorul dumnealui, vrem ca în doi ani să promovăm în Liga a IV-a”, și-a încheiat destăinurile președintele Viitorului. Echipa găeșteană a început deja meciurile de pregătire, obținând o victorie (11-1 cu Voința Ionești) și o înfrângere (4-5 cu Flacăra Leordeni). Până la începerea campionatului Viitorul va disputa încă trei jocuri de pregătire, cu AS Corbii Mari, Olimpia Picior de Munte și Spicul Jugureni.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Rezultate bune la baschet și fotbal
CSM Târgoviște își recapătă strălucirea
Urban Titu se desprinde la Liga a 4-a
Etapă Interjudețeană de juniori la Nucet
Un dâmbovițean la Youth Council Coaches
Înfrângere dură la baschet
Cu CSA Steaua să joace juniorii Chindiei!
Sesiune de antrenamente sub egida FRF
Interliga Dâmbovița s-a jucat duminică la Bucșani
Adunare Generală la AJF Dâmbovița


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)

GEORGE COANDĂ


Un binecunoscut filosof francez Bernard-Henri Levy a deconspirat cum că „suntem în mijlocul celui de-al Treilea Război Mondial”, și că pericolul de moarte, cu toate că pare paradoxal, ne vine din pricina acelei „mari alianțe între islamismul radical și ortodoxia rusă”. Beijingul, totuși, în înțelepciunea lui milenară îndeamnă „părțile relevante... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale