Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



16.07.2021 00:19

Editorial


A A

Victorie istorică pe pământul românesc de peste Prut (II)

Victorie istorică pe pământul românesc de peste Prut (II)

GEORGE COANDĂ


Cu toate că Dodon a avut drept slogan independența Republicii Moldova, iar Voronin, salvarea acestei republici contranaturii, iată că alegătorii basarabeni, și mai ales cei din diaspora, nu s-au lăsat păcăliți de niște ziceri în vânt ale unor lideri mancurtizați manevrați de Kremlin și care, atâta vreme cât și unul, cât și celălalt au stat în fotoliul prezidențial de la Chișinău, n-au făcut altceva decât să calce-n picioare independența de stat a acestui pământ românesc, iar despre salvare ce să mai vorbim?! Rănit în orgoliul său imperial, Kremlinul nu se va lăsa cuprins de ofuri și bocete, ci, în sporitul tradițional țaristosovietic, va acționa și fățiș și insidios pentru a lovi dur în victoria proeuropeană a Maiei Sandu, speculând și interesul de plan secund al Washington-ului pentru această parte a Europei, atenția sa foarte mărită îndreptându-se spre China care-i suflă amenințător în ceafă. Am spus ceva despre invincibilitatea infatuată a UE/ NATO, și cu deosebire a NATO care dacă și-a instalat un scut antirachetă la Deveselu și tropăie cu niște trupe prin Polonia, România și țările baltice, și navele sale de război stârnesc valuri în Marea Neagră, crede că-l va băga în sperieți pe Vladimir Putin. Slabe speranțe, după ce Joe Biden este convins că se va înțelege el amiabil cu țarul de la Kremlin, considerând el Rusia doar o putere regională. O fi ca putere regională, dar este teribil de imprevizibilă și egocentrică. A?adar, cu atât mai mult victoria Maiei Sandu trebuie apărată și consolidată de marile democrații euroatlantice, iar Bucureștiul să nu stea dormitând în opinci! Felicitări românilor basarabeni care au pus ștampila pe Partidul Acțiune și Solidaritate și Maia Sandu, o mână de om dar de un curaj și o tenacitate de fier! Și o mare româncă, asemenea marilor Doamne ale neamului. Și, atenție, Kremlinul nu doarme! Stă la pândă.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

La limita guvernării europene
Cine sunt cele mai influente persoane în politica de energie?
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (I)
Vot european la 16 ani
Lovituri sub centură… electorale
Actorii instituționali ai politicii de energie
Cine influențează politica de sănătate în UE?
Comunicatul nr. 9, brânci României în gheena rusească (II)
Comunicatul nr. 9, brânci României în gheena rusească (I)


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale