Mai are şanse politica de mediu la nivel european? Majoritatea statelor Uniunii Europene rămân ataşate ei, deşi crizele ultimilor ani fac ca analizele cost-beneficiu să fie cât mai frecvente. Într-o perioadă în care fiecare slujbă contează, guvernele nu sunt confortabile în a lua măsuri care să ducã la concedieri în industrii, fie ele şi poluante. Totodată, lobby-ului verde, întâlnit atât la Bruxelles, cât şi în statele membre, i se opun puternic periodic lobby-uri precum cel auto.

De partea cealaltă, industriile verzi sau cu potenţial verde, precum cele privind energia regenerabilă, sunt încă mai putin competitive din punct de vedere al preţului şi asta le diminuează din atractivitate. Ideea că şi ele crează slujbe ajută, dar nu justifică de multe ori în ochii factorilor de decizie, compensarea, raportat la zeci şi sute de mii de oameni (în funcţie de ţară) angajaţi în sectorul energetic „tradiţional”.

Apropo de factori decizionali, şi de planul politic, ajută faptul că există partide verzi în mai multe state europene, ele putând condiţiona sprijinul lor parlamentar sau guvernamental de susţinere a unor politici mai favorabile mediului înconjurător. Tendinţa macro însă este spre reindustrializarea Europei pentru a face faţă cu bine presiunii competitive globale. În perioada de prosperitate, era „cool” să fii verde, politica îmbrăţişată, cel puţin formal, de partidele de la dreapta la stânga, însă nevoile crizei au schimbat situaţia şi nevoia de verde a ajuns una „superioară”, cele de creare de slujbe şi de restartare a economiei fiind unele primare.

Pe de altă parte, cauza verde nu trebuie să deznădajduiască, căci timpul acţionează în favoarea sa: tehnologiile verzi se ieftinesc, iar nevoile de mediu sunt din ce în ce mai presante, atât în Europa cât şi în lume. Cauza „un mediu mai sănătos pentru copiii noştri” nu poate avea contestare morală.

Cert este că Uniunea Europeană va încerca să îşi îndeplinească sarcinile autoimpuse. România are şi ea de îndeplinit aceste ţinte, pornind de la o „dezindustrializare”, bucată cu bucată, în anii 90, până la nevoile repunerii economiei pe baze industriale sustenabile în prezent.