COSTIN MIHAI

Ne apropiem de finalul campionatului în ligile judeţene, iar grătarul cu blaturi a încins şi mai tare un fotbal pârlit. Despre unele se ştie cu zile multe înainte, mai aştepţi doar rezultatul final, pentru că punctele poţi să le treci în dreptul anumitor echipe încă să joace.

Dacă la noi ajung asemenea semnale, vă imaginaţi că şefii AJF Dâmboviţa le captează şi mai repede, însă nu mişcă un deget să oprească falsul. De fapt, am impresia că ei dau undă verde, sau altfel spus, ridică sau coboară degetul mare, precum împăraţii romani. Şi ei privesc la fel plebea din fotbalul pe care îl conduc, ca pe o gloată primitivă, pe care o păcăleşti uşor oferindu-i circ.

Pâinea o mănâncă tot ei, „nemuritorii”, care au pus stăpânire până şi pe spaţiul de la Polivalentă, fără să mai plătească şi dările către stat. L-am întâlnit pe Tudor Emil sâmbătă la Aninoasa. Chiar nu are bunul simţ să renunţe la baremurile de observare de la judeţ, aşa cum fac ceilalţi preşedinţi de AJF-uri, plătiţi pentru funcţia ocupată. Tudor se mai şi premiază singur, e ca în noaptea minţii, în care absurdul reprezintă o realitate ieşită din ţâţâni.

Nu am nimic personal cu acest om şi cu nimeni din Asociaţia Judeţeană de Fotbal Dâmboviţa, însă chiar ne-a îndobitocit de tot? Îmi cer iertare dacă jignesc puţinii oameni pe care îi respect din acea asociaţie, însă şi imaginea lor este afectată, numai pentru că s-au amestecat într-o asemenea cloacă. Sistemul este aşa de viciat acolo, încât e teribil de greu să schimbi ceva, oricâte intenţii bune ai avea. Multă vreme am crezut că, dacă tai capul, se va renegera trupul, dar nu e chiar aşa. Nu e suficient să dispară Tudor Emil din fruntea asociaţiei, „boala” e atât de răspândită în fotbalul de judeţ, încât mi-e teamă că pacientul e în moarte clinică. Colegul Bebiţă Istrate sesiza un lucru interesant.

Că fotbalul dâmboviţean nu a mai oferit o echipă care să promoveze şi să continue în Liga a III-a de vreo şapte ani. Adică Liga a IV-a se cam joacă degeaba. E o mare ruşine, însă oare câţi din AJF-ul dâmboviţean cunosc sentimentul ăsta? Eu ştiu că banul face obrazul gros, dar mai ştiu şi că timpul le aşează pe toate. Poate pentru unii nu contează că vor rămâne în amintirea generală cu o imagine deplorabilă, însă pentru alţii onoarea e mai importantă decât arginţii.

Nici ei nu au fost şi nu sunt perfecţi, dar oameni de fotbal precum Şerban Necşulescu, Ion Coman, Ionel Pitaru, Dan Harea, Mihai Buciumeanu, Virgil Botescu, Ioan Negoescu, Liviu Gligoraş sau Constantin Marinescu merită mai mult respect decât primesc. I-am amintit doar pe câţiva dintre cei care au avut tangenţă cu AJF Dâmboviţa în ultimii ani, pentru a-i compara cu alde Tudor Emil, şeful lor. E penibilă situaţia, nu-i aşa? Mă adresez celor foarte puţini din asociaţie care înţeleg mesajul meu. Chiar nu vă deranjează atâtea nereguli, atâtea scandaluri, atâtea blaturi şi atâtea ierarhii strâmbe? Dacă nu, vă meritaţi stăpânul, pe Tudor Emil!

P.S. Numai în ultima etapă de Liga a IV-a au fost câteva parodii de meciuri, care au provocat greaţă.