Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



16.11.2018 00:21

În Dâmbovița,


A A

Urgențele false, "boala" Serviciului de Ambulanță

Urgențele false,

PETRE DRĂGUȚOIU


Situații care crează probleme grave în activitatea Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița sunt telefoanele de urgență la serviciul public 112, false, cum fost cazul recent cu un adolescent de 16 ani din comuna Lungulețu, unde s-au trimis 3 ambulanțe pentru un presupus accident cu 3 persoane, ne-a menționat managerul unității, ec. Gheorghe Mihail. Acesta s-a mai referit și la utilitatea publică a unui material de presă, care să informeze cetățenii că solicitările unor pacienți pentru cazuri minore, indisponibilizează ambulanțele cu echipaje medicale, inclusiv cu medici, pentru cazuri grave reale, și este pusă în pericol viață unor oameni. Un alt exemplu pe care l-a prezentat managerul Gheorghe Mihail, se referă la solicitări de pacienți care sunt și cu „bagajul“ făcut, deoarece vor să între la Unitatea Primiri Urgențe de la Spitalul de Urgență Târgoviște-Dâmbovița, cu întâietate. Acesta ne-a precizat că este bine ca acest gen de pacienți să cunoască că la UPU se face o trierea după gravitatea stării și a bolii pacienților, și nu contează mijlocul de transport cu care au sosit. Un exemplu concret pe care l-am luat la cunoștință de la managerul instituției este despre o femeie de aproximativ 40 de ani, din comuna Produlești, Aurelia T., dependentă de oxigen, cu tub, care numai până în luna august 2018, a solicitat fără o motivație reală ambulanța de 250 de ori, deși este vizitată zilnic la domiciliu de asistentul social, iar primarul a ajutat-o să obțină toate drepturile bănești legale ce i se cuvin.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Falși „surdomuți”, depistați de jandarmi
Câștigul salarial mediu în Dâmbovița, sub media națională
Situație sumbră la parcul auto al Ambulanței
Polițiștii au împânzit drumurile publice
Cercetat de polițiști pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere
Jandarmii, în acțiune de prevenire pentru siguranța elevilor
Atelier antidrog pentru asistenții sociali
Direcția Silvică Dâmbovița Gestionează 45% din suprafața forestieră a județului
Tânăr cercetat pentru inducerea în eroare a polițiștilor
Schimbări pentru Complexul de Vânătoare de la Bolovani


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)

Pe măsură ce alegerile prezidențiale din România de peste Prut/Republica Moldova se apropie, Kremlinul putinist n-o slăbește din cătarea lui criminală. Printre armele pe care deja le-a pus în bătaie sunt și politicienii românofobi, unii dintre aceștia de neam românesc (!?), și politruci ruși de la Tiraspol, și găgăuzii delicatetei bașcane Evghenia Guțul cu sufletul tot dăruit țarului Putin și cu un kalașnikov pitit sub fustă. Este... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale